Pentru că avem multe de spus!

.

„Accesul egal al grupurilor vulnerabile la educație și sănătate“


  • În perioada 3 august – 30 noiembrie, Primăria Făgăraș și Asociația Romilor din Făgăraș derulează proiectul „Accesul egal al grupurilor vulnerabile la educație și sănătate“, proiect dedicat persoanelor de etnie romă din municipiul Făgăraș. Obiectivul general al proiectului este promovarea unui stil de viață sănătos prin informare, educație non-formală și conștientizare în domeniile sănătate și educație.

În cadrul acestui proiect vor avea loc mai multe activități. Astfel, până la finalul lunii noiembrie se vor organiza patru sesiuni de educație non-formală, pentru un număr de 20 de cadre didactice și 60 de preșcolari și elevi cu vârsta cuprinsă între 5 și 14 ani, din municipiul Făgăraș, de la Grădinița Pinochio, Grădinița Bursucul, Școala Gimnazială Ovid Densușianu Făgăraș și Colegiul Aurel Vijoli Făgăraș. Tot în această perioadă vor avea loc trei activități extrașcolare, anume concurs desen, concurs poezie și concurs de teatru, specifice fiecărei categorii de vârstă.

De asemenea, se vor organiza și sesiuni de informare și conștientizare în domeniul sănătății, privind riscurile îmbolnăvirii a familiei și a comunității, pentru un număr de 60 de beneficiari aparținând grupurilor vulnerabile din municipiul Făgăraș. În cadrul proiectului va fi implementat un sondaj de opinie ce va avea ca scop identificarea nevoilor medico – sociale ale persoanelor de etnie romă. Acesta va fi transmis către Agenția Națională pentru Romi și Direcția de Sănătate Publică Brașov.

În cadrul proiectului „Accesul egal al grupurilor vulnerabile la educație și sănătate“ se vor organiza concursuri de poezie, de desen, de teatru, pentru copiii de la Grădinița Pinochio, Grădinița Bursucul, Școala Gimnazială Ovid Densușianu Făgăraș și Colegiul Aurel Vijoli Făgăraș. La concursul de poezie, de exemplu, ce va fi dedicat preșcolarilor, aceștia vor pregăti câte o poezie având ca temă ‘’Carnavalul toamnei’’. La finalul concursului, preșcolarii vor fi premiați cu câte un pachet de rechizite școlare în valoare de 250 lei/copil. De asemenea fiecare elev va primi câte un pachet cu materiale instructiv-educative: concurs poezie – carte poezii pentru preșcolari, în valoare de 30 lei.

Concursul de desen va fi dedicat copiilor din clasele 0 -IV, din cadrul Școlii Ovid Densușianu și Colegiul Aurel Vijoli. În cadrul acestuia, elevii vor participa cu câte un desen în format A 3, color, având ca temă istoria romilor. La finalul concursului, elevii vor fi premiați cu câte un pachet de rechizite școlare în valoare de 250 lei/copil. De asemenea fiecare elev va primi câte un pachet cu materiale instructiv-educative: concurs desen, în valoare de 100 lei.

Un alt concurs în cadrul proiectului va fi cel de teatru. Aici se vor putea înscrie școlarii din clasele V-VIII din cadrul Școlii Ovid Densușianu și Colegiul Aurel Vijoli. În cadrul concursului, elevii vor participa cu o piesă de teatru, având la bază piesa de teatru “Diamante în noroi” scrisă de profesorul Codrina Anghel din cadrul Fundației Culturale „Negru Vodă“ Făgăraș. La finalul acestuia, școlarii vor fi premiați cu câte un pachet de rechizite școlare în valoare de 250 lei/copil. De asemenea, fiecare elev va primi câte un pachet cu materiale instructiv educative – carte de teatru pentru elevi, în valoare de 40 lei.

Tot în cadrul proiectului vor avea loc și sesiuni de informare în domeniul sănătății, privind riscurile îmbolnăvirii familiei și comunității. În cadrul întâlnirilor beneficiarii vor primi câte un pliant cu informații privind regulile de urmat împotriva răspândirii Coronavirusului, măsuri de autoprotecție și promovarea normelor de igienă personală și colectivă, prevenirea și combaterea bolilor transmisibile și promovarea sănătății individuale și colective. Participanții prezenți în cadrul celor 4 sesiuni vor primi câte un pachet de materiale sanitare și de curățenie în valoare de 250 lei/persoană.

Proiectul „Accesul egal al grupurilor vulnerabile la educație și sănătate“ este cofinanțat de Primăria Făgăraș, iar valoarea totală a proiectului este de 43.280  lei.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.