Știri de acasă!

.

Azi încep Evaluările Naţionale pentru elevii de a II-a


Elevii claselor a II-a încep luni, 7 mai, prima sesiune a Evaluărilor Naţionale, cu probele scrise la limba română şi limba maternă. Marţi, 8 mai, ei vor susţine testele de citire la aceste discipline, iar proba de matematică este programată miercuri, 9 mai. Potrivit calendarului Ministerului Educaţiei Naţionale, proba de limbă română, scris şi citit, pentru elevii din rândul minorităţilor naţionale, se va desfăşura joi, 10 mai.

În continuare, evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul primar (la finalul clasei a IV-a) are următorul calendar: limba română (15 mai), matematică (16 mai) și limba maternă (17 mai). bani-scoala
Elevii claselor a VI-a vor susține evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul inferior al gimnaziului (V-VI) în zilele de 23 mai (limbă și comunicare) și 24 mai (matematică și științele naturii).
Sălile în care se susţin aceste evaluări sunt, de regulă, cele în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit. Acestea vor fi adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influenţa pe elevi.
Testele sunt elaborate de Centrul Național de Evaluare și Examinare, au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaționale și trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate. Durata alocată rezolvării acestora este de 30 de minute pentru fiecare test administrat la EN II, respectiv de 60 de minute pentru fiecare test administrat la EN IV și EN VI. Testele sunt evaluate în cadrul unităţii de învăţământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate, în termen de cel mult şapte zile de la data susținerii ultimului test.
“Rezultatele individuale obținute la aceste evaluări nu se afișează/nu se comunică public și nu se înregistrează în catalogul clasei. Rezultatele vor fi valorificate strict la nivelul unității de învățământ prin elaborarea planurilor individualizate de învățare, acolo unde este cazul, respectiv informarea elevilor și a părinților/reprezentanților legali asupra stadiului formării și dezvoltării competențelor evaluate”, informează MEN.



Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *