Pentru că avem multe de spus!

.

Bărbat din Voila, reținut de polițiști după ce și-a bătut soția



catuse barbatPolițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violența în familie”.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 12 mai a.c., în jurul orei 17.30, un bărbat, în vârstă de 42 ani, din com. Voila, jud. Brașov, ar fi agresat-o fizic pe soția sa, în vârstă de 34 ani, în timp ce se aflau pe raza comunei Voila, jud. Brașov, lovind-o cu pumnul și un obiect contondent în zona capului și a membrelor.

În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore și introdus în Centrul de Arest și Reținere Preventivă al I.P.J. Brașov.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *