Bătaie pentru postul de ambulanţier la Făgăraş


După ce Serviciul Judeţean de Ambulanţă Braşov a anunţat scoaterea la concurs a  postului de ambulanţier la substaţia din Făgăraş, nu mai puţin de 8 persoane şi-au depus dosarul pentru a-l ocupa.

ambulantaData limită pentru depunerea dosarelor de candidatură a fost 13 decembrie 2018.

Potrivit procesului verbal întocmit după expirarea termenului legal de depunere a dosarelor, pentru ocuparea acestui post vacant s-au înscris 8 persoane.

În etapa de selecţie a dosarelor au fost admişi 7 candidaţi (toţi bărbaţi), iar unul a fost respins pentru că nu avea vechimea necesară de şofer profesionist, adică 6 ani.

Concursul are trei probe: scrisă, practică şi interviu. Concursul se desfăşoară la sediul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Braşov, situat pe strada dr. Victor Babeş, nr. 27.

Proba scrisă a fost programată pentru data de 21 decembrie 2018, ora 09.00, însă deocamdată SAJ Braşov nu a făcut publice rezultatele de la aceasta. Proba practică şi interviul vor fi în ziua de 27 decembrie 2018, ora 09.00. Soluţionarea contestaţiilor şi afişarea rezultatelor finale vor avea loc în data de 28 decembrie 2018.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.