Pentru că avem multe de spus!

.

Carcasa eviscerată a unui porc mistreț și două piei de porc mistreț, găsite la o stână


ArestatÎn data de 03 octombrie politiștii Serviciului Ordine Publică împreună cu cei din cadrul Serviciului Arme Explozivi Substanțe Periculoase au acționat pentru prevenirea și combaterea deținerii, transportului și comercializării ilegale de material lemnos.
În cadrul activităților, la o stână din extravilanul comunei Homorod, zona denumită Băile Homorod, aparținând unui bărbat de 24 ani, din Rupea, au fost descoperite carcasa eviscerată a unui porc mistreț și două piei de porc mistreț. Proveniența acestora nu a putut fi justificată.
Din verificări s-a stabilit că bărbatul, deținător legal de permis și două arme de vânătoare, în noaptea de 02/03 noiembrie ar fi împușcat un exemplar porc mistreț pe terenul din extravilanul comunei Homorod, pe care ulterior l-a transportat cu un tractor la stână, fără să dețină autorizație de vânătoare, în condițiile prevăzute de lege.
Ulterior, pe parcursul verificărilor, bărbatul ar fi încercat să determine doi martori să nu prezinte probe pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt.
La data de 3 noiembrie, bărbatul a fost reținut pentru 24 ore și a fost introdus în arestul IPJ Brașov.
El este cercetat în continuare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj, transportul vânatului dobândit în conditiile art. 42 din Lg. 407/2006 și influențarea declarațiilor, în cadrul dosarului penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *