Controale la Rupea și Hoghiz. Sancțiuni de peste 45.000 de lei și lemn confiscat de polițiști


  • Polițiștii din județ au aplicat sancțiuni consistente și au confiscat peste 220 de metri cubi de material lemnos, în urma unor controale desfășurate pentru protejarea fondului forestier.

Acțiunile au avut loc îmarți, 7 aprilie, și au fost organizate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, prin Serviciul de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol. Verificările au vizat respectarea legislației privind deținerea, transportul, depozitarea, prelucrarea și comercializarea materialului lemnos.

Controalele s-au desfășurat la un ocol silvic de regim care administrează fond forestier din județ și au avut loc în colaborare cu specialiști ai Gărzii Forestiere Brașov. Activitățile au vizat mai multe puncte din fondul forestier aflate pe raza localităților Rupea și Hoghiz. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că ocolul silvic ar fi expediat 223 de metri cubi de material lemnos, din diferite specii și sortimente, fără documente legale de proveniență.

„Au fost desfășurate activități specifice de verificare a respectării prevederilor legale referitoare la deținerea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos. În cadrul acestor verificări, polițiștii au constatat faptul că ocolul silvic ar fi expediat un volum total de 223 mc de material lemnos, din diferite specii și sortimente, fără proveniență legală, fapt pentru care au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, conform prevederilor Legii nr. 171/2010, în valoare totală de 46.000 de lei. Mai mult decât atât, ca măsură complementară, polițiștii au dispus și confiscarea valorică a cantității totale de 223,149 mc material lemnos, în valoare de 44.070,13 lei. Facem precizarea că activitățile desfășurate de polițiștii brașoveni pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic au un caracter permanent și vor continua pe tot parcursul anului, scopul acestora fiind protejarea fondului forestier național”, a a transmis inspector principal Daniel Zontea, purtător de cuvânt IPJ Brașov.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat șase sancțiuni contravenționale, în baza Legii nr. 171/2010, în valoare totală de 46.000 de lei. De asemenea, a fost dispusă confiscarea valorică a cantității de 223,149 metri cubi de material lemnos, evaluată la peste 44.000 de lei.

Polițiștii anunță că astfel de acțiuni vor continua pe tot parcursul anului, în scopul protejării fondului forestier național.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.