Pentru că avem multe de spus!

.

Casa oamenilor fără adăpost de la Făgăraş


Meteorologii au anunţat un ger cumplit în decembrie. Oamenii străzii reprezintă categoria cea mai afectată pe timpul iernii. În anii trecuţi s-au înregistrat şi decese la Făgăraş, victimele fiind oamenii care nu aveau un acoperiş deasupra capului şi pe care gerul îi prindea sub cerul liber. oameni fara adapost

Dar de doi ani există în oraşul nostru un adăpost amenajat special în acest scop. Se ocupă de el Direcţia de Asistenţă Socială Făgăraş.

,,Am deschis acum doi ani un adăpost în cartierul Combinat, lângă Colegiul ,,Aurel Vijoli”. Funcţionează doar în sezonul rece, adică din noiembrie până în martie. Are o capacitate de 20 de locuri: 10 locuri pentru bărbaţi, 10 pentru femei. Aici ajung oamenii care nu au unde să doarmă. Aceştia fie ajung la noi la Direcţia de Asistenţă Socială şi îi îndrumăm înspre adăpost, fie îi duce acolo Poliţia Comunitară sau Ambulanţa. Adăpostul are doar program de noapte, de la ora 20.00 la ora 08.00. Însă, dacă vor fi condiţii extreme de temperatură, îi vom lăsa pe oameni să stea acolo şi pe timpul zilei. Aceştia primesc gratuit şi masa, pe care o iau de la Cantina de Ajutor Social”, a precizat Bogdan Taflan, directorul DAS Făgăraş.

Planul autorităţilor, mai spune Bogdan Taflan, este ca pe viitor, în vecinătatea acestui adăpost pentru oamenii fără casă, să facă şi un centru de îngrijire adulţi. Centrul va fi destinat persoanelor care au până în 65 de ani, care nu au aparţinători şi care nu se pot întreţine singure. Pentru vârstnicii cu venituri există varianta aziului de la Făgăraş.

Pentru acest centru al adulţilor este nevoie de o hotărâre a Consiliului Local Făgăraş şi de un aviz al Consiliului Judeţean Braşov.

(Cristina Cornilă)

Foto: metropotam.ro




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *