Ce facem în weekend? Mergem la Festivalul Cetății Rupea. Sunt și evenimente dedicate Zilei Universale a IEI


Trei zile de distracție îi așteaptă pe locuitorii orașului Rupea în acest sfârșit de săptămână.

După mulți ani de absență, orașul Rupea va organiza o nouă ediție a Festivalului Cetății Rupea. Proiectul are ca scop principal promovarea Cetății Rupea, colaborarea cu ansamblurile folclorice din jurul orașului Rupea, care au cetăți sau biserici fortificate și nu numai. Evenimentul promovează portul tradițional local și obiceiurile tradiționale locale a tuturor etniilor, prin organizarea unor activități specifice prezentării acestora, parada Ansamblurilor invitate și un spectacol pe scena amenajată în centrul orașului Rupea.

Vineri, 23 iunie, vor urca pe scenă Second Change, ICAr și va fi un program de muzică electronică.

Sâmbătă, 24 iunie, este seara pop – rock: Burzenland Party Band, Prolog, Mircea Baniciu și Compact.

Duminică, 25 iunie, e ziua dedicată folclorului. După parada ansamblurilor folclorice ce va începe în jurul orei 12.30 din centrul orașului Rupea, la scena din centrul orașului va avea lc un spectacol folcloric.

Detalii – CLICK AICI

Ziua Universală a Iei este sărbătorită în ţara noastră, dar şi în comunităţile româneşti din întreaga lume, la data de 24 iunie. Ziua Internațională a Iei se va sărbători la Făgăraș în data de 23 iunie, de la ora 17.00, în Cetatea Făgăraș. Alexandra Negrilă și Ileana Stoian Rădulescu vor prezenta expoziția ” De prin sate adunate – Asociația Etnotique” și Paul Ananie îi va bucura, cu cântările lui moroșenești, pe toți participanții care vor purta ie sau cămașă românească. Intrarea este gratuită pentru persoanele care poartă ie/cămașă.

sărbătoarea de Sânziene de la Boholţ

Sâmbătă, 24 iunie, în satul Boholț din comuna Beclean, are loc, anual, un obicei unic în zonă, aruncatul coronițelor de sânziene pe casă. Și în 2023 se va păstra obiceiul. Evenimentul va avea loc la Biserica ,,Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” și la Căminul Cultural din sat.

Detalii despre program – CLICK AICI

De asemenea, și în comuna Ucea va avea loc un eveniment dedicat IEI. Sâmbătă, 24 iunie, de la ora 15.00, în Ucea de Sus, în locul denumit popular ,,Pe deal” va avea loc evenimentul cultural ,,Ziua IEI Românești”.

 

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.