Copiii din Boholț participă la un concurs național dedicat familiei. Activități educative și filantropice desfășurate sub îndrumarea preotului paroh


  • Copiii din Boholț, coordonați de preotul paroh, participă în această perioadă la concursul național cu tema „Familia – binecuvântare a lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice”, ajuns la cea de-a XVIII-a ediție. Proiectul își propune să pună în valoare importanța familiei în formarea armonioasă a tinerei generații și să propună exemple de femei creștine, care prin credință și trăire au reușit să răzbată și să fie modele pentru noi, cei de azi.

În cadrul mini-proiectului, copiii, sub îndrumarea preotului Ionuț Butnariu, au desfășurat mai multe activități cu caracter educativ și filantropic. Aceștia și-au arătat prețuirea față de femeile din parohie, oferindu-le mărțișoare, în semn de respect și recunoștință. De asemenea, au vizitat azilul de vârstnici din Făgăraș, unde s-au rugat împreună și au interpretat o priceasnă, aducând bucurie și mângâiere sufletească celor prezenți. Copiii au împărțit vârstnicilor iconițe cu Maica Domnului, dar și zâmbete călduroase.

Totodată, copiii au participat la cateheze și au realizat proiecte dedicate familiilor de sfinți, aprofundând modele autentice de viață creștină și înțelegând mai bine rolul familiei în cultivarea iubirii smerite și darnice.

Impresiile copiilor

„În cadrul proiectului am avut ocazia să particip la mai multe experiențe frumoase și importante pentru mine. Am mers la azilul de bătrâni, unde am petrecut puțin timp alături de vârstnici. A fost un moment emoționant, deoarece am înțeles cât de mult contează o simplă vizită sau o vorbă bună pentru ei. De asemenea, am avut diferite activități din care am învățat fiecare dintre noi despre credință, familie și puterea de a rămâne bun și drept chiar și în situații mai grele din viața noastră. Am învățat să fiu mai atentă la cei din jur, să apreciez mai mult familia și să înțeleg că lucrurile simple, făcute din suflet, pot avea o valoare foarte mare.”

„În cadrul bisericii particip la mai multe activități. Îmi place să cânt în cor, deoarece mă simt liniștit, să dau o mână de ajutor în altar și altele. Proiectul cu familia, însă, a devenit preferatul meu. Prin vizita la azil am învățat să fiu mai bun și mai atent cu oamenii. Am împărțit și mărțișoare, cu ocazia zilei de 1 martie, lucru care mi-a plăcut pentru că am făcut oamenii fericiți, iar din proiectele despre familie am învățat cât de importantă este aceasta și ce valori ar trebui să conteze.”

Impresiile preotului

„Am făcut parte timp de câțiva ani dintr-o asociație de tineri, coordonată de preotul paroh și de soția dânsului, în cadrul căreia am luat parte la foarte multe activități, care au pus bazele persoanei care sunt astăzi. Mi-am dorit ca, prin acest proiect, să le dau și copiilor din parohia noastră posibilitatea de a avea acces, măcar în parte, la aceleași experiențe pe care le-am trăit și eu, sperând să le fie și lor de folos, atât spiritual, cât și social.” (Pr. Ionuț Butnariu)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.