Ce s-a discutat la ședința extraordinară de luni. Făgărașul pregătește două investiții importante: restaurarea Băii Comunale și reconstruirea Creșei „Mămăruța”


  • Consiliul Local Făgăraș a aprobat, în ședința extraordinară de luni, 26 octombrie, documentații necesare pentru două investiții importante ale municipiului: restaurarea fostei Băi Comunale, care ar urma să devină un centru pentru turism și diversitate culturală, și demolarea actualei clădiri a Creșei „Mămăruța”, în locul căreia va fi construit un imobil nou.

Primarul Gheorghe Sucaciu a explicat de ce sunt necesare aceste demersuri și care sunt pașii următori. „Noi trebuie să aprobăm înainte de depunere de cerere de finanțare, indicatorii tehnico-economici. Despre baia comunală am spus că este un obiectiv foarte important și îl vom realiza cu fonduri europene, din finanțarea dedicată Țării Făgărașului. Creșa Mămăruța este pe un program de consolidare a clădirilor cu risc seismic. Am aprobat documente care ne lasă ca în continuare să începem ceea ce trebuie la Creșa Mămăruța, și anume demolare și construcție nouă”, a declarat primarul Gheorghe Sucaciu.

Fosta Baie Comunală ar urma să fie restaurată cu fonduri europene

Unul dintre proiectele aflate pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a vizat aprobarea documentației tehnico-economice actualizate și a indicatorilor tehnico-economici pentru investiția „Inovare socială în Municipiul Făgăraș prin înființare centru pentru dezvoltarea turismului și promovarea diversității culturale”. Documentele sunt necesare pentru depunerea cererii de finanțare prin Programul Regiunea Centru 2021–2027, în cadrul liniei dedicate ITI Microregiunea Țara Făgărașului. Proiectul vizează restaurarea fostei Băi Comunale, monument istoric situat pe strada Mihai Viteazu nr. 39, și transformarea clădirii într-un centru dedicat patrimoniului local, turismului și diversității culturale. Investiția este estimată la 20,59 milioane de lei, cu TVA inclus, din care aproximativ 15,41 milioane de lei ar urma să reprezinte finanțare nerambursabilă, iar contribuția municipiului ar fi de circa 5,2 milioane de lei. Luni, 26 octombrie, Primăria Făgăraș a organizat și o dezbatere publică pe tema viitoarei destinații a clădirii. Participanții au propus idei pentru promovarea meșteșugarilor și a tradițiilor locale, organizarea de ateliere și activități pentru tineri, dar și includerea unei componente dedicate istoriei rezistenței anticomuniste din Munții Făgărașului. Planul prevede consolidarea structurii, restaurarea fațadelor și a elementelor decorative, modernizarea instalațiilor și amenajarea spațiilor interioare. Curtea ar urma să fie reorganizată, cu alei pietonale, spații verzi și zone pentru evenimente în aer liber. Dacă proiectul va obține finanțarea și etapele administrative se vor desfășura conform calendarului prezentat, lucrările ar putea avea loc în perioada 2028–2029, iar centrul ar putea fi deschis la sfârșitul anului 2029.

Creșa „Mămăruța” va fi demolată și reconstruită

Un alt proiect aprobat de consilierii locali privește schimbarea destinației imobilului de pe strada Cerbului nr. 5, care face parte din baza materială a Grădiniței cu Program Prelungit „Albinuța”. Demersul este necesar pentru demolarea actualei clădiri a Creșei „Mămăruța” și construirea unui imobil nou, în cadrul Programului Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”. Noua creșă va fi construită pe amplasamentul actual, după demolarea clădirii existente. Investiția urmărește realizarea unui spațiu adaptat standardelor actuale de siguranță, eficiență energetică și organizare a activităților educaționale.

Primăria Făgăraș a semnat, la 13 februarie 2026, contractul de finanțare pentru construirea noii creșe. Înainte de începerea lucrărilor, însă, este necesară asigurarea unui spațiu în care copiii să poată fi primiți pe durata șantierului. Potrivit primarului Gheorghe Sucaciu, copiii sunt mutați temporar într-un imobil de pe strada Tăbăcari Vechi, care a găzduit în trecut o grădiniță privată. „Copiii de la Creșa Mămăruța se vor muta pe Tăbăcari Vechi, acolo unde s-a construit o grădiniță privată. Acolo a mai funcționat o grădiniță în trecut, iar în momentul de față am găsit înțelegere ca acel spațiu și acel imobil foarte generos să fie pus la dispoziție contra unei sume modice pentru a muta Creșa Mămăruța pe perioada lucrărilor de demolare și reconstrucție”, declara primarul în iunie 2026.

Conform documentelor aprobate anterior de aleșii locali, spațiul este închiriat de municipalitate pentru o chirie lunară de 5.000 de lei, pe o perioadă de 20 de ani, cu aplicare de la 1 iulie 2026. Imobilul va fi pus la dispoziția unității de învățământ pentru asigurarea continuității activității pe durata investiției. Primăria a atribuit recent și un contract în valoare de 22.258,82 de lei, fără TVA, pentru renovarea spațiului în care va funcționa temporar creșa. Lucrările sunt necesare înainte de mutarea copiilor.

Alte două proiecte, pe ordinea de zi

În ședința extraordinară de luni, consilierii locali au avut pe ordinea de zi și două proiecte privind emiterea autorizațiilor de funcționare pentru activități de jocuri de noroc pe raza municipiului Făgăraș. Primul a vizat societatea DARIOSERGIO SRL și încetarea efectelor unei hotărâri a Consiliului Local din 24 septembrie 2026. Cel de-al doilea proiect a vizat societatea Club King SRL, în asociere cu Cemarbet SRL.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.