Tot câte un centru de permanență din centrul țării își suspendă activitatea. Motivul este lipsa personalului medical. Pentru 4 lei pe oră, cu cât sunt plătiți, doctorii nu mai vor să facă gărzile la centrul de permanență și rămân cu serviciile principale, respectiv cele de la clinicile private.
În această situație a ajuns Centrul de Permanență din orașul Victoria, care, pe fondul renunțării medicilor, a cerut Direcției de Sănătate Publică Brașov să îi suspende activitatea pentru o jumătate de an, timp în care se vor mai căuta medici. Instituția a emis, așadar, o dispoziție pentru suspendarea activității între 1 inuarie 2025 și 30 iunie 2025.
,,În cursul lunii octombrie am fost anunțat de retragerea a trei medici, începând cu 1 ianuarie 2025: dr. Dodos Ovidiu, dr. Comaniciu Adriana, dr. Zana Sorina. Au invocat motive de sănătate, familiale, unii sunt și pensionari, precum și motive personale. Ca umare, medicii rămași, 5, se află în imposibilitatea legală de a continua și de a acoperi toate orele de gardă prin personalul existent și respectarea timpilor de odihnă de după gardă. Aproape întreg personalul activează și în altă parte încadrat cu contract de muncă cu normă întreagă. Am căutat medici doritori în zonă să ne ajute, dar nu am găsit pe nimeni disponibil la activitate suplimentară”, a scris șeful Centrului, medicul Sorin Prică, în adresa transmisă la DSP Brașov.
Pentru funcționarea legală a centrului sunt necesari 8 medici. Aceștia sunt plătiși cu aproximativ 4 lei/oră.
,,Primăria Orașului Victoria, prin Primar Bertea Camelia Elena, a făcut demersuri pentru a evita suspendarea activității. Au fost contactați peste 20 de medici din comunele învecinate, precum Ucea, Drăguș, Viștea, Lisa, Breaza, Porumbacu, Cârțișoara și din orașele Făgăraș, Agnita și Avrig. Până în prezent, nu s-au găsit medici dispuși să colaboreze, din cauza distanței, a retribuției foarte mici și a programului supraîncărcat. A fost susținută suspendarea temporară a activității, pentru a permite redeschiderea centrului imediat ce se vor găsi medicii necesari. Salarizarea medicilor nu este stabilită de Primăria Orașului Victoria, ci este reglementată prin lege de Ministerul Sănătății”, au explicat reprezentanții Primăriei Victoria.
În județul Brașov, există un deficit semnificativ de medici pentru centrele de permanență, iar în prezent nu mai funcționează decât 7 centre, dintre care 3 sunt în Municipiul Brașov.
De asemenea, în luna noiembrie 2024, activitatea centrelor de permanență din Feldioara și Râșnov a fost suspendată temporar.
,,Primăria Orașului Victoria își menține angajamentul de a redeschide centrul de permanență imediat ce se vor găsi medicii necesari și va aloca fondurile necesare din bugetul local pentru funcționare”, a mai comunicat Primăria Victoria.
Cu trei ani în urmă, Centrul de Permanență de la Victoria chiar fusese renovat, după ce aici timp de peste 30 de ani nu au mai avut loc lucrări de igienizare, de zugrăvire, de curăţenie.
Programul Centrului de Permanenţă era zilnic, începând de ora 15.00 până la ora 08.00 dimineaţa în zilele lucrătoare. În zilele nelucrătoare şi în cele declarate oficial libere, funcţiona 24 de ore din 24. Acolo lucrau medici de familie care intrau la program prin rotație.
(Cristina Cornilă)