Cererile fermierilor făgărășeni, în urma protestului de luni seara


  • Transportatorii și fermierii din Țara Făgărașului s-au alăturat protestelor din toată țara și au ieșit pe străzile din municipiu, luni seara, începând cu ora 18.00.

Timp de mai bine de două ore, protestatarii au traversat municipiul Făgăraș, pe prima bandă de circulație, în ,,pas de melc”, strigându-și nemulțumirile. Aceștia au întocmit și o listă de cereri, pe care o vor înainta guvernanților.

Printre revendicări se numără stoparea importului de cereale din afara UE, fără taxe vamale și fără testarea calității acestora, plata subvențiilor APIA la termen, indiferent dacă fermierii sunt la control sau nu, mărirea subvențiilor APIA până la nivelul mediu al UE, scăderea taxei RCA, eliminarea plății CAS și CASS pentru PFA, II, IF, eliminarea E-factura pentru formele fiscale cu venit de sub 100.000 euro/an, eliminarea ITP pentru utilajele agricole, eliminarea TVA pentru alimente, dreptul de a conduce tractoarele și utilajele agricole ce depășesc 3,5 T pe drumurile publice, cu categoria B.

Nu în ultimul rând, nemulţumirea lor constă în faptul că România nu are autostrăzi şi sunt nevoiţi să circule pe drumuri mult mai lente, aglomerate şi pline de gropi.

Detalii despre protestul de aseară al fermierilor din Țara Făgărașului – CLICK AICI și AICI.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.