Comuna Comăna se apropie de momentul când va avea apă din belşug. Acum se lucrează la staţia de potabilizare


În perioadele de secetă scade foarte mult sursa de apă din care sunt alimentate satele Comăna de Sus şi Comăna de Jos. Cel mai mare disconfort îl simt locuitorii din Comăna de Jos, acolo unde, nu de puține ori, apa venea la program: 4 ore dimineaţa şi 4 ore seara.

O a treia lucrare de captare a apei se execută în prezent în comuna Comăna. Aceasta se face dintr-o nouă sursă şi astfel cetăţenii celor patru sate ale comunei vor fi alimentaţi la final dintr-un total de trei surse: sursa pentru Crihalma şi Ticuşu Nousursa de la Crăiasa pentru Comăna de Sus (din care venea până acum şi la Comăna de Jos) şi sursa Valea Comănii (din care se va extrage atât pentru Comăna de Sus, cât şi pentru Comăna de Jos).

Până acum, Comăna de Sus şi Comăna de Jos erau alimentate cu apă curentă din sursa Crăiasa situată la Comăna de Sus. De aici se extrag cam 6-7 litri/secundă şi, dacă n-ar fi secetă peste an, apa ar ajunge pentru cele două sate.

Din păcate, însă, în ultimii ani în comună a fost secetă. De exemplu, anul trecut n-a mai plouat deloc de pe la începutul verii şi până toamna. Debitul din această sursă scade foarte mult, iar situaţia cea mai dificilă survine la Comăna de Jos, acolo unde satul nu se mai poate alimenta non-stop şi se dă apa la program.

Potrivit primarului Viorel Grusea, autorităţile au căutat o sursă distinctă de apă numai pentru acest sat şi au făcut două foraje la Comăna de Jos. Au forat până la 150 de metri adâncime şi au dat doar de apă sărată. Costul desalinizării este foarte mare, aşa că a trebuit să fie găsită o altă soluţie.

Soluţia salvatoare s-a dovedit a fi Valea Comănii. Astăzi lucrările sunt în toi.

,,Ne apropiem cu pași repezi către finalizarea executării stației de potabilizare și filtrare a apei. Săptămâna viitoare vom face primele probe și analize, este prima etapă din lucrările pe care le facem pentru a nu mai avea probleme cu apa pe timp secetos! Săptămâna trecută am achiziționat și lucrările de captare, care vor fi executate pe Valea Comănii. Probabil că în primăvara anului viitor vor fi finalizate și vom putea spune ca avem apă suficientă, chiar și pe timp fără precipitații. Doresc să vă spun că stația de potabilizare și filtrare  a fost calibrată să poată curăţa atât apa pe care o vom capta din vale, cât și apa existentă venită din izvorul Crăiasa de la Comana de Sus”, a explicat primarul Viorel Grusea.

Staţia de filtrare a apei este montată în localitatea Comăna de Sus, la o distanţă de 1,9 km faţă de punctul în care se va face captarea apei, situat la altitudine, în pădure.







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.