Primăria Făgăraș a remis redacției Salut Făgăraș un comunicat de presă în care a prezentat stadiul contractului de asfaltare în municipiul Făgăraș. Potrivit acestui comunicat, din cele trei firme care au depus oferte, una a fost declarată câștigătoare. În acest sens, cele două firme declarate neeligibile au făcut contestații.
„Având în vedere contractul de achiziție publică ”Asfaltare și modernizare drumuri de interes local în municipiul Făgăraș”, vă informăm că, în data de 23.05.2019 s-a lansat procedura de atribuire a acestui contract în valoare de 46.178.052,26 lei. Au fost depuse trei oferte. În urma procedurilor de evaluare două dintre ele au fost respinse, iar una declarată câștigătoare. Cele două firme respinse la procedura de evaluare au depus contestații vineri, 4.10.2019, respectiv, luni, 7.10.2019, mai exact în ultima zi a termenului limită de depunere a contestațiilor.
Termenul de soluționare a contestațiilor la C.N.S.C. (Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor ) este de 15 zile lucrătoare cu posibilitate de prelungire de încă 10 zile lucrătoare. Astfel, Primăria Făgăraș , autoritatea contractantă așteaptă decizia CNSC.
Menționăm că acest proiect vizează modernizarea următoarelor străzi ale municipiului Făgăraș: O. Paler , 13 Decembrie, 13 Decembrie – alimentara, Plopului, Artera Combinatului 1 și Artera Combinatului 2, Anton Pann, Luncii I, Luncii II, Șoseaua Hurez, Strungului și Oxigenului, Combinatului Tronson 1 și 2, Cvartal Colonie Combinat, Brândușelor, Bujorului, Crizantemelor, Lalelelor, Lăcrămioarelor, Magnoliei, Garoafelor, Ghioceilor, Gladiolelor, Narciselor, Nuferilor, Panseluțelor I și II, Mălinului, Macului, Toporașilor, Trandafirilor, Zorelelor, Crinului, Cvartal Narciselor – Cimitirul Ortodox, Strada Negoiu“, se arată în comunicatul de presă.
Stie romanul altceva decat contestatii pentru orice?Daca nu castiga o licitatie si stie ca nu are sanse sa castige….hop,contestatie,sa se intarzie orice si oricat!
Stie romanul altceva decat contestatii pentru orice?Daca nu castiga o licitatie si stie ca nu are sanse sa castige….hop,contestatie,sa se intarzie orice si oricat!