Se poartă taberele de câţiva ani. Din nou! O vreme îndelungată câteva generaţii de copii şi elevi au fost sărite de această modă. Acum se pare că trendul taberelor de vară a revenit.
În această notă se înscrie şi tabăra de la Sâmbăta de Sus (zona turistică), numită ,,Dezvoltare creativă în mijlocul naturii”. Astăzi se încheie seria I, copiii pleacă acasă, iar alţii le vor lua locul.
,,Au fost înscrişi 26 de copii în această tabără, cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani. Ei provin din toată ţara, dar predomină copiii din zona Făgăraşului. Timp de 5 zile, participanţii au un program divers. De pildă, într-una din zile mergem cu bicicletele la ştrandul de la Victoria, până la care facem 11 km dus şi 11 km întors, pe drumul de sub munte. În altă zi facem drumeţie până la cabana de pe Valea Sâmbetei. Într-o altă zi mergem la parcul de aventură de la Drăguş. Nu lipsesc activităţile, jocurile de dezvoltare personală şi activităţile motrice specifice circului, cu jonglerii, gimanstică aeriană etc”, spune prof. Nelu Avram, unul dintre coordonatorii taberei.
În tabără, copiii se află sub supravegherea cadrelor didactice: Alina Torok şi Cristina Bobohalma de la şcolile din Făgăraş şi Nelu Avram de la şcoala din Recea.
Timp de 5 zile, cei 26 de copii au fost cazaţi la o pensiune din zona turistică. Această serie va fi urmată de altele pe timpul verii.
Costul unei asemenea tabere este de 800 lei.
Dacă în trecutul apropiat nu s-a mai prea vorbit de tabere, iată că acestea au revenit la modă. ,,Eu, de exemplu, am fost coordonator în această vară în două tabere la Râşnov, una la Bărcut, una la Sâmbăta. Mai urmează alte două la Sâmbăta şi una la Bărcut. Iar în toamnă, în luna septembrie, se va mai organiza de către Inspectoratul Şcolar Judeţean o altă tabără în zona Lisei”, povesteşte prof. Nelu Avram.