Copilul dispărut în apele Berivoiului este al lui Cornel Racoțea, făgărășeanul care își creștea singur copiii


cornel racotea

EXCLUSIV

Căutările copilului de 5 ani dispărut în apele învolburate ale Berivoiului au fost oprite la ora 21.00, din cauza întunericului. Scafandrii ISU Mureș și ISU Covasna, care au fost chemați astăzi să ajute la găsirea minorului, vor rămâne peste noapte la Detașamentul de Pompieri din Făgăraș până mâine, când se vor relua căutările.

Minorul dispărut este unul din cei șase copii pe care Cornel Racoțea, făgărășeanul văduv și cu un picior amputat îi avea. Patru dintre aceștia locuiau cu el, iar alți doi sunt instituționalizați. Acesta era mai tot timpul cu căruța prin oraș, își ducea și își aducea copiii de la școală.

Despre cazul lui s-a vorbit mult anul trecut, atunci când a apărut la emisiunea Acces Direct – Antena 1. Acesta era prezentat, pe atunci, ca fiind mamă și tată pentru copilași. Mama lor murise de o boală incurabilă, astfel el rămăsese singurul sprijin. Locuiau într-o cocioabă fără utilități. După prezentarea cazului, Primăria Făgăraș s-a autosesizat și i-a acordat o locuință.

Iar în acest an, o adolescentă din Brașov a organizat un eveniment caritabil pentru ajutorarea acestei familii.

(A.R.)




One thought on “Copilul dispărut în apele Berivoiului este al lui Cornel Racoțea, făgărășeanul care își creștea singur copiii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.