Cum va fi încheiată situația școlară a elevilor care nu pot face lecții online


Ministrul Educației, Monica Anisie, vine cu preczări în legătură cu modul în care vor fi notați elevii din România, care încheie anul școlar online.

„Dacă elevul nu a avut nicio notă și nu a participat la lecțiile online, media de pe primul semestru devine medie anuală. Dacă media e sub 5, profesorul va stabili modalitatea în care să dea o lucrare/proiect. Nota din proiect devine media anuală”, a explicat ministrul.

„Dacă avem două note, media se încheie fără probleme. Dacă elevul vrea să-și mărească media, profesorul poate să-i pună note pentru perioada școlii online și în felul ăsta se încheie media”, a adăugat ea.

Anisie a vorbit și despre durata pe care ar trebui să o aibă orele ținute online.

„Orele online pentru gimnaziu sunt de 40 de minte, pentru ciclul primar, de 20-30 de minute. Fiecare profesor știe cât pot fi atenți elevii lui. E importantă implicarea părinților. Elevii mici au nevoie de susținerea părinților”, a spus ministrul.

Anisie a spus că datele stabilite pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat rămân în vigoare – examenul de Evaluare naţională începe pe data de 15 iunie şi cel de Bacalaureat pe data de 22 iunie.







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.