Pentru că avem multe de spus!

.

Lucrările de restaurare a Cetății Făgăraș sunt programate să înceapă spre finalul lunii mai


Lucrările de restaurare a Cetății Făgăraș sunt programate să înceapă spre finalul lunii mai. Primarul Făgăraşului, Gheorghe Sucaciu, a anunţat că au fost obţinute şi ultimele avize, respectiv cele de la Ministerul Culturii şi cel de la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. De asemenea, edilul a precizat că în 7 mai a fost plătită şi taxa legală către Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC). „Am emis deja ordinul de începere a lucrărilor însă, potrivit legislaţiei, după plata taxei către ISC mai trebuie aşteptat 10 zile până la deschiderea şantierului. Practic, cel mai târziu în 20 mai vor începe lucrările propriu-zise”, a declarat Sucaciu pentru bzb.ro.
Contractul de finanţare a fost semnat în luna iulie a anului 2017.  Conform contractului de finanţare, proiectul trebuie finalizat cel mai târziu în anul 2023.
Primarul Făgăraşului spune că şi-ar fi dorit ca aceste lucrări să înceapă mai repede, însă, până  să se ajungă la deschiderea şantierului a fost  nevoie de parcurgerea multor proceduri birocratice. Ba mai mult, el susţine că nu este exclus ca, în termeni reali, finanţarea nerambursabilă de 98% din valoarea eligibilă a proiectului să scadă. „La momentul semnării contractului, materialele aveau un preţ, exista un nivel al salariilor, iar cursul leu-euro era undeva la 4,5 lei pentru un euro. Între timp, materialele s-au scumpit, a fost instituit salariul minim pentru lucrătorii din construcţii, iar leul s-a devalorizat destul de mult. În aceste condiţii este posibil ca asistenţa nerambursabilă de 98% să se transforme, în termeni reali, în 80% sau 90%”, a explicat edilul pentru sursa citată.

Ziduri, şanţul cu apă, poduri şi multe alte lucrări sunt programate să se realizeze în această amplă etapă de restaurare, susţine dr. Elena Băjenaru, managerul muzeului ,,Valer Literat” din Cetate.

În primul rând va avea loc restaurarea cetăţii bastionare, adică zidurile exterioare de apărare. O altă lucrare este regularizarea şanţului de apărare.

Proiectul de restaurare are în vedere şi refacerea a două poduri: unul construit de la zero, altul schimbat. ,,Pe latura de nord va fi făcut un pod din lemn, care va fi pietonal şi va lega Cetatea de parcarea autocarelor, aşa încât turiştii să poată intra în Cetate şi pe acolo. Acest pod de lemn a existat în secolul al XVII-lea şi făcea legătura cu Cetatea Husarilor, care era o construcţie uşor fortificată sub forma literei ,,U” cu deschidere spre Cetate şi cuprindea atelierele de fierărie, grajdurile, căruţele. Ea a fost distrusă de asediile otomanilor la mijlocul secolului al XVII-lea, pentru că inventarul din 1676 nu o mai amintește”, explică Elena Băjenaru pentru Salut Făgăraș. Așadar, acest pod de lemn va fi amenajat în drept cu fosta piață de haine.

Al doilea pod vizează intrarea actuală, în sensul că asfaltul de acum va fi înlocuit tot cu un pod de epocă din material lemnos. ,,Actuala cale de acces de pe latura de est va fi modificată. O parte din noul pod de lemn va fi mobilă. Această parte mobilă nu va fi modificată zilnic, căci este un lucru greoi, ci numai la anumite ceremonii și festivități”, susține Băjenaru.

În secolul al XVII-lea ambele poduri ale fortificației aveau structură, podea și balustradă de lemn. Podul principal era carosabil și avea trei porți ridicătoare consecutive. Podul secundar era pietonal și ducea spre o mică poartă ridicătoare aflată pe latura nordică.

Tot în acest proiect de restaurare va fi coborât nivelul de călcare în curtea interioară şi în cea exterioară cu 75 de centimetri, ca să ajungă la nivelul de călcare de acum aproape patru secole.

O altă lucrare prevăzută în proiect este refacerea tencuielii (paramentului) zidurilor Cetăţii.

Cetatea Făgăraş este cea mai impunătoare construcţie a zonei noastre. Lucrările la ridicarea acesteia au început la sfârşitul secolului al XIV-lea şi au durat până la mijlocul secolului al XVII-lea. Înaintea Cetăţii, pe exact acelaşi loc a existat o fortificaţie din lemn înconjurată de un şanţ şi un val de pământ.

Lucrările de restaurare se vor derula pe perioada a doi ani.

Valoarea totala a investiţiei este de 21.805.731 de lei, din care valoarea finanţării nerambursabile este de 21.369.616 lei (reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului).

 







One thought on “Lucrările de restaurare a Cetății Făgăraș sunt programate să înceapă spre finalul lunii mai

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.