Daniel Ignat, AC/DC de Făgăraș!


12244315_10206294921104764_8656666704826758425_o

Este aproape imposibil să nu tresari când îi auzi vocea. Încă de la primele acorduri, chiar și cei mai sceptici fani ai formației AC/DC sunt de acord că vocea lui Daniel Ignat sună întocmai ca cea a solistului Brian Johnson. De 5 ani, făgărășeanul a reușit să aducă spiritul AC/DC în aproape toate colțurile țării. Iar fanii muzicii rock sunt extrem de încântați!

 

Chiar dacă nu vom reuși să ajungem la un concert rock al celor de la AC/DC, un făgărășean face tot posibilul ca muzica formației să se audă pe la mai toate festivalurile de gen din țară. Făgărășeanul Daniel Ignat, Pepe pentru prieteni, are 37 de ani și este solistul formației The R.O.C.K., tribute band-ul AC/DC al României. De fapt singura formație tribut din România. A ajuns, în doar 5 ani, una din cele mai cunoscute formații de rock din țară, care a adunat și foarte mulți fani. Mai ales că toate piesele cântate de The R.O.C.K. sunt cele din repertoriul formației AC/DC. Succesul formației nu este dat doar de piesele alese, ci și de vocea lui Daniel Ignat, care seamănă izbitor de mult cu cea a solistului Brian Johnson. „Ca să ajungi la vocea lui Brian Johnson este foarte dificil. Cred că este nevoie de 80% talent, 10% studiu și 10% muncă“, povestește Pepe. Talent pe care îl are din abundență, mai ales că ucenicia, dacă putem spune așa, în muzică și-a făcut-o într-un club de karaoke din Făgăraș. „Eu cânt de mulți ani, pionieratul l-am făcut într-un club din oraș, eu deschideam serile de karaoke. Îmi plăcea tare mult atunci când eram la microfon“. Și-a impresionat încă de la început prietenii cu calitățile sale vocale. Calități vocale pe care le avea și atunci când era animator la radio. „Toată povestea mea a început cam prin 2002. Pe atunci am ajuns să lucrez în mass-media din Făgăraș. Am fost reporter, animator de radio, agent de marketing, director de programe“, își amintește Pepe.

De la reporter la Realitatea FM, la solist pe scenă

Prin 2008 s-a gândit că e vremea să facă și altceva, așa că s-a hotărât să încerce ceva mai provocator: reporter la Realitatea FM București. „După ce am avut două zile de probă, Robert Turcescu mi-a urat bun venit în echipa Realitatea FM. Am fost cea mai bună echipă de știri la momentul respectiv. L-am avut coleg și pe Cosmin Prelipceanu, Adrian Tudor, Filip Standavid, Raluca Iuga“. Totuși, Pepe nu renunțase la ceea ce îi plăcea cel mai mult, să fie pe scenă. „Mergeam și la București la karaoke. De fapt acolo m-au și descoperit cei de la True Band și cu ei am început să cânt prima dată. Un prieten de la un club de karaoke , Stelică, m-a întrebat dacă nu pot cânta și melodii de la AC/DC. Am cântat, i-a plăcut, așa că m-a întrebat de ce nu înființez o trupă tribut. Le-am spus celor de la True Band să facem treaba asta, dar pe atunci nu aveau aceeași viziune ca mine, așa că am căutat alți instrumentiști“. Toată povestea asta se întâmpla acum 5 ani. Primul concert ca și formație tribut l-a avut în Bistrița, unde au fost primiți foarte bine de bistrițeni. „Nici nu eram așa experimentați. În loc de chitara a doua aveam o clapă, dar ne-am descurcat foarte bine“. Așa că formația tribut AC/DC a prins curaj. „Noi am adus noțiunea de tribut în România, în atenția publicului larg și mă bucur să fac parte din acest proiect“.

250 de concerte până acum

Cu o energie de nedescris și cu o pasiune nebună pentru muzica rock, Pepe a reușit să strângă mii de spectatori la toate concertele pe care le-a avut până acum cu formația tribut. Cu vocea lui, care aproape se confundă cu cea a solistului AC/DC, Brian Johnson, a reușit să țină multe concerte cu casa închisă. „Pe 29 ianuarie avem următorul concert, la Hard Rock Cafe, din Bucuresti, un concert cu casa închisă. Ne-am dorit foarte mult să cântăm acolo, iată că suntem la al 5-lea concert în acest club și toate au fost cu casa închisă. Pe de altă parte, multă lume ne acuză că noi copiem, dar pot să spun că e mai greu să copiezi, decât să faci propria muzică. E mai greu să scoți acel sentiment pe care artistul a vrut să îl redea. Cântecele pe care le cântăm noi au fost scrise acum 40 de ani dar și acum sunt tot hit-uri. Așa că ar fi o greșeală din partea noastră să le aducem modificări. În opinia mea, AC/DC este o instituție“, este de părere Pepe. Un regret al făgărășeanului este că nu i-a cunoscut personal pe cei de la AC/DC, doar pe Dave Evans, primul solist al formației. Chiar și așa, se mândrește cu colegii lui de trupă și spune că sunt cei mai buni instrumentiști. „Nik Baydn, chitară solo, Mirco Grusa, la tobe, Adrian Popescu, la chitară ritmică și Zsabi Gergey, la chitară bas. Asta este formula The R.O.C.K., cu care voi merge la concerte și în acest an prin țară. Iar fanii să se aștepte la mari surprize“.

„Aș vrea să mă stabilesc la Făgăraș, de ce nu?“

Chiar dacă este foarte ocupat, are multe proiecte pentru 2016, Pepe își face timp și ajunge și acasă la el, în Făgăraș. „Încerc să ajung și acasă, dar sunt foarte ocupat. Pe lângă trupa tribut, eu mai am încă un proiect cu un prieten, Andras Dutka. El la chitară și voce, și eu la voce. Cântăm doar muzică ce ne-a influențat pe noi de-a lungul timpului, de la Frank Sinatra, la Beatles, și alții. Am concertat inclusiv la Făgăraș. Și sper ca și în 2016 să ajung acasă să concertez atât cu trupa tribut, cât și cu Andras. Întotdeauna m-am simțit cel mai bine alături de făgărășeni“. Ca și proiecte de viitor, Pepe speră să își lanseze propriul lui album cu cântece proprii. „Mai multe nu pot să spun. Cred că va fi un album în limba engleză și voi cânta eu, Daniel Ignat, nu Brian Johnson sau altcineva. Este doar la stadiul de idee, așa că mai multe nu vă pot spune. Cert este că și în 2016 vom avea multe concerte în țară, Târgu Mureș, Constanța, cu siguranță București și de ce nu, Făgăraș. Mă tot gândesc să mă reîntorc acasă, dar deocamdată nu este momentul. Mai am foarte multe de spus și cred că din București le pot face. Dar, pe viitor, aș vrea să mă reîntorc la Făgăraș. De ce nu?“. Și în loc de o încheiere apoteotică, l-am întrebat de unde numele Pepe: „Pe mine mă cheamă și Petru iar în școala generală învățătoarea îmi spunea Petrișor. Colegii nu nimereau de fiecare dată Petrișor și le era mai ușor Pepe. Așa că de atunci mi-a rămas numele Pepe. Totuși, ar trebui să mă întâlnesc cu celălalt cântăreț Pepe și să vedem care a venit primul cu acest nume“, încheie, râzând, cântărețul daniel Ignat.

(Alina ROMAN)

 

 




2 thoughts on “Daniel Ignat, AC/DC de Făgăraș!

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.