„Dincolo de frică”, un nou ONG dedicat victimelor violenței domestice prinde contur la Făgăraș. „Este un loc unde femeile să nu mai fie singure”


  • Un nou ONG dedicat sprijinirii victimelor violenței domestice urmează să fie înființat la Făgăraș, iar inițiativa pornește dintr-o experiență personală puternică și din dorința de a schimba realitatea din comunitate.
  • „Dincolo de frică” își propune să ofere sprijin complet victimelor, dar și să contribuie la prevenție și la reducerea fenomenului, inclusiv prin programe dedicate agresorilor.

Proiectul aparține făgărășencei Magda Cențiu, care spune că ideea a apărut dintr-o experiență personală din copilărie, dar și din realitățile observate în comunitate.

Ideea ONG-ului „Dincolo de frică” vine dintr-un loc foarte personal. În copilărie, am fost martoră la situații de violență în familie. Pentru mine, acele momente au rămas ca o conștientizare timpurie a faptului că violența nu este ceva rar sau izolat, ci, din păcate, o problemă mult mai răspândită decât ne place să recunoaștem. Mai târziu, am început să văd aceleași tipare în jurul meu, în comunitate, în poveștile altor femei care nu aveau unde să ceară ajutor. „Dincolo de frică” s-a născut din dorința de a transforma acea experiență într-un sprijin real pentru alții și un loc unde femeile să nu mai fie singure și unde să existe soluții, sprijin, înțelegere”, a declarat Magda Cențiu.

ONG-ul nu este un proiect individual. Din echipă face parte și Alex Luca, implicat în dezvoltarea organizației și în stabilirea direcțiilor de acțiune. În jurul inițiativei se formează o echipă mixtă, din care vor face parte psihologi, consilieri, specialiști din domeniul juridic, dar și persoane care au trecut prin experiențe similare.

„Dincolo de frică” nu este un proiect individual, ci unul construit împreună cu oameni care cred în aceeași nevoie de schimbare. Alături de mine este și colegul meu, Alex Luca, implicat activ în dezvoltarea acestui ONG și în conturarea direcțiilor lui. În jurul nostru se formează o echipă de profesioniști și voluntari : psihologi, consilieri, oameni din zona juridică, dar și persoane care au trecut prin experiențe similare și vor să ajute mai departe. În același timp, ne dorim să colaborăm cu instituții locale și alte organizații, pentru că astfel de inițiative nu pot funcționa izolat. Vorbim despre un fenomen amplu, iar răspunsul trebuie să fie unul comun. Este, practic, o comunitate care se construiește în jurul ideii că nimeni nu ar trebui să treacă singur prin frică”, a mai precizat aceasta.

Deși procesul de înființare al unui ONG nu este complicat din punct de vedere juridic, responsabilitatea este una majoră, mai ales în domeniul violenței domestice.

Deschiderea unui ONG pe violență domestică nu este neapărat complicată din punct de vedere juridic, dar este un proces care vine cu multă responsabilitate. Pașii de înființare : actele, statutul, înregistrarea , sunt relativ clari și accesibili dacă ai puțină organizare și sprijin juridic. Partea cu adevărat dificilă începe după înființare. Vorbim despre un domeniu sensibil, în care lucrezi direct cu oameni aflați în situații vulnerabile, iar asta înseamnă că ai nevoie de profesioniști bine pregătiți, răbdare și o implicare constantă. În plus, este o provocare să construiești încredere, să găsești resurse financiare și să creezi parteneriate funcționale cu instituțiile. Nu este un drum ușor, dar este unul necesar”, a explicat Magda Cențiu.

Aceasta a subliniat și cadrul legal în baza căruia va funcționa ONG-ul, dar și obligațiile suplimentare impuse de specificul activității.

În România, înființarea se face în baza Ordonanței 26/2000 privind asociațiile și fundațiile, ceea ce presupune redactarea unui statut, stabilirea membrilor fondatori și înregistrarea în instanță. În același timp, domeniul violenței domestice este reglementat prin legi specifice, precum Legea 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice. Asta înseamnă că, dacă vrei să oferi servicii reale : consiliere, adăpost sau intervenție, trebuie să respecți anumite standarde și, în unele cazuri, să obții acreditări sau licențieri ca furnizor de servicii sociale. Partea juridică este gestionabilă, dar vine la pachet cu responsabilitatea de a respecta proceduri clare și de a lucra corect cu instituțiile statului”, a mai spus aceasta.

Fenomenul violenței domestice este prezent și la nivel local, chiar dacă nu toate cazurile ajung în spațiul public.

La nivelul municipiului Făgăraș, fenomenul violenței domestice există și se reflectă atât în datele generale din județul Brașov, cât și în cazurile care ajung în atenția autorităților. Chiar dacă nu vorbim întotdeauna despre statistici foarte vizibile în spațiul public, realitatea din teren arată că aceste situații apar constant. La nivel de județ și național, numărul cazurilor raportate este ridicat, iar acest lucru se regăsește, inevitabil, și în comunitățile mai mici. În plus, există numeroase situații care nu ajung să fie raportate, ceea ce înseamnă că dimensiunea reală a fenomenului este, de fapt, mai mare. Din interacțiunile cu oamenii și din ceea ce vedem în comunitate, este clar că nevoia de sprijin există și la nivel local”, a declarat Magda Cențiu.

Adoptarea legii privind femicidul este considerată un pas important, însă eficiența ei depinde de aplicarea la nivel local. „Adoptarea legii privind femicidul este un pas important și necesar, inclusiv pentru comunități precum Făgăraș. Pentru prima dată, legislația din România definește clar femicidul, adică uciderea unei femei din motive de gen, și introduce pedepse mai dure. Dincolo de sancțiuni, legea aduce și un lucru esențial: mută responsabilitatea mai mult către instituții. Statul devine obligat să identifice din timp riscurile, să colecteze date și să intervină înainte ca violența să escaladeze. De asemenea, sunt prevăzute măsuri suplimentare de protecție pentru victime și chiar pentru copiii afectați de aceste tragedii. Pentru zona noastră, utilitatea acestei legi depinde foarte mult de aplicare”, a explicat aceasta.

ONG-ul „Dincolo de frică” va acționa pe mai multe direcții: sprijin direct pentru victime, prevenție, colaborare instituțională și programe pentru agresori. „ONG-ul „Dincolo de frică” se va concentra pe mai multe direcții complementare. În primul rând, vom oferi sprijin direct pentru victimele violenței domestice, prin consiliere psihologică și juridică, orientare către servicii sociale și sprijin practic în situații de urgență. Pe termen scurt și mediu, ne dorim să derulăm programe de prevenție și educație în școli, licee și comunitate, pentru a crește conștientizarea asupra violenței domestice și pentru a învăța oamenii cum să recunoască semnele abuzului și cum să intervină corespunzător. Complementar, vom desfășura campanii publice pentru informarea comunității și reducerea stigmatului în jurul subiectului. Un alt pilon important este colaborarea cu instituțiile locale, pentru un răspuns rapid și eficient în fața cazurilor de violență”, a spus Magda Cențiu.

Un element distinct al proiectului este programul dedicat agresorilor, cu scopul de a preveni recidiva. Iar pe termen lung, se dorește înființarea unui adăpost sigur, unde victimele să poată găsi protecție.

O direcție importantă pe care ne dorim să o dezvoltăm este programul de reabilitare pentru agresori, care să includă consiliere psihologică, gestionarea furiei și educație despre relații sănătoase. Scopul este prevenirea recidivei și reducerea riscului de noi violențe, contribuind astfel la siguranța comunității pe termen lung. Pe termen lung, avem în plan și atragerea de fonduri pentru realizarea unui adăpost propriu, un spațiu sigur unde victimele să poată găsi protecție completă, sprijin emoțional, consiliere și resurse pentru a-și reconstrui viața”, a mai declarat aceasta.

Inițiatorii speră ca ONG-ul să devină funcțional în următoarele luni și să înceapă rapid activitățile în comunitate.

Prin „Dincolo de frică” ne dorim să oferim sprijin real victimelor violenței domestice, prin consiliere, protecție și resurse pentru a-și reconstrui viața. Vrem să creștem conștientizarea și prevenția în comunitate și să construim programe care să ajute atât victimele, cât și agresorii. Rezultatul pe care îl urmărim este ca oamenii să simtă că nu sunt singuri, să fie protejați și să aibă instrumentele pentru a ieși din ciclul violenței, iar comunitatea să devină mai sigură și mai implicată”, a concluzionat Magda Cențiu.

Potrivit acesteia, primele activități ar putea începe în două-trei luni, după finalizarea procedurilor de înființare și consolidarea echipei și a parteneriatelor.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.