Doi bărbați, arestați preventiv după ce ar fi adus 2 kilograme de cocaină în România


  • Doi bărbați, un român de 42 de ani și un cetățean spaniol de 47 de ani, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, într-un dosar de trafic internațional și intern de droguri de mare risc.
  • Potrivit anchetatorilor, românul ar fi procurat din Spania două kilograme de cocaină și l-ar fi determinat pe cetățeanul spaniol să transporte drogurile în România.
  • Ulterior, acesta ar fi fost prins în flagrant în localitatea Florești, județul Cluj, în timp ce ar fi tranzacționat drogurile pentru 67.000 de euro.

Potrivit probatoriului administrat în cauză, în luna septembrie 2026, bărbatul de 42 de ani s-ar fi deplasat în Regatul Spaniei, de unde ar fi procurat cele două kilograme de cocaină, destinate comercializării. Acesta l-ar fi determinat pe cetățeanul spaniol să transporte drogurile în România. În seara de 21 septembrie 2026, cetățeanul spaniol ar fi introdus drogurile în România pe cale terestră, până în comuna Gilău, județul Cluj, unde cei doi bărbați ar fi stabilit locul de întâlnire. Ulterior, cetățeanul român ar fi preluat drogurile și ar fi fost prins în flagrant delict, în localitatea Florești, în timp ce ar fi tranzacționat cele două kilograme de cocaină pentru suma de 67.000 de euro.

IPJ Brașov transmite că ancheta a vizat atât componenta internațională, cât și traficul de droguri pe teritoriul României. „Polițiști Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov, au documentat activitatea infracțională a doi bărbați, un cetățean român, de 42 de ani și un cetățean spaniol, de 47 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de mare risc (instigare și autorat) și trafic intern de droguri de mare risc. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în luna septembrie 2026, unul dintre bărbați, de 42 de ani, s-ar fi deplasat în Regatul Spaniei, de unde ar fi procurat 2 kilograme cocaină, destinată comercializării. În acest sens, acesta l-ar fi determinat, cu intenție, pe cetățeanul spaniol să transporte drogurile respective în România. Acesta din urmă le-ar fi introdus în țară în seara de 21 septembrie 2026, pe cale terestră, până în comuna Gilău, județul Cluj, locul de întâlnire al celor doi bărbați. Ulterior, cetățeanul român ar fi preluat substanțele stupefiante și a fost prins în flagrant delict, în localitatea Florești, în timp ce ar fi tranzacționat cele 2 kilograme de cocaină, pentru 67.000 de euro”.

În cadrul anchetei a fost pus în aplicare și un mandat de percheziție domiciliară. Polițiștii au descoperit și au ridicat un pistol, aflat în curs de expertizare, mai multe cartușe și alte mijloace de probă. La 23 septembrie, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea celor două persoane. Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov a dispus arestarea preventivă a bărbaților pentru 30 de zile. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca.

Pe parcursul întregului proces penal, cei doi beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

(Alina ROMAN)

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.