Un proverb românesc spune că, dacă bine faci, bine găsești. Este un îndemn la a face acte de caritate și la a ajuta, indiferent de cum ești tratat. Și, dacă vreți să trecem de la teorie la practică, atunci vă invit să faceți cunoștință cu familia Lupu din Făgăraș, cartierul Galați.

Ioan Lupu are 64 de ani și este instalator-sudor de meserie. Soția sa, Florina Lupu, are 47 de ani și a lucrat ca laminor matrițe. Ei locuiesc într-o casă ridicată în ultimii ani în cartierul Galați, făcută în majoritatea ei de mâinile tare pricepute ale celor doi. Dacă pe din afară casa este un exemplu de îndemânare a cuplului, prin interior este genul de gospodărie smart care ține prea bine pasul cu vremurile.

Dar, când intri în casa familiei Lupu, nu descoperi numai statutul fizic, ci și umanitatea. Căci aici se întâmplă niște lucruri pe care de regulă le găsim pe la sediile asociațiilor și fundațiilor de întrajutorare. Cei doi făgărășeni sunt mamă și tată pentru mai bine de 60 de copii din împrejurimi. Nu s-a întâmplat peste noapte, ci în timp, aproape fără băgare de seamă, iar acum nu mai vor să iasă din rolul ăsta.

,,Prin 2017 ne-am deschis un magazin de haine și încălțăminte în cartierul Galați. L-am ținut vreo trei ani până a venit pandemia. Vindeam și de la magazin, dar mai plecam și pe sate să vindem direct la fața locului. Așa am ajuns prin Lovnic, unde am dat peste o comunitate mare de oameni cu situație modestă. La început eu vindeam pe bani și Florina pe la spatele meu dădea gratis”, își începe Ioan povestea și zâmbește în același timp.

,,Îi vedeai pe copiii de acolo cum umblă în pielea goală, ți se făcea milă de ei, nu-ți mai trebuiau bani, numa’ să-i vezi îmbrăcați”, intervine Florina.

Așa au început primele acte de caritate în familia Lupu. Magazinul a funcționat câțiva ani, până când depozitul de haine din București, de unde se aprovizionau făgărășenii, s-a închis pe fondul pandemiei. Drumurile lor spre București au încetat, dar spre copiii din Lovnic s-au îndesit.

Din contră, pe rând, s-au mai adăugat și alte nume pe lista lor de copii de care aveau grijă, respectiv copii și familii din Sâmbăta de Sus și chiar din vecinătatea lor din cartierul Galați.

,,Cam o dată la două săptămâni ne ducem la Lovnic cu pachete pentru micuții pe care i-am cunoscut acolo. Sunt de toate vârstele. Le cumpărăm carne, făină, fructe, legume, zahăr, ulei, haine, încălțăminte și ce le mai trebuie. Uneori ne ducem după ploaie sau pe timpul iernii și copiii ies în stradă să vină la noi numai în șosete ori în picioarele goale, prin noroiul până la glezne. Te faci pielea găinii. Când te întorci de acolo, ești alt om! Mai avem și în vecini niște oameni de care ne ocupăm, de exemplu o familie de adulți cu probleme: mama, fata și băiatul. Mama este la pat, fiica abia poate merge, se descurcă greu și trebuie ajutați. Mai avem trei copilași în vecini care sunt scumpi foc. Îi luăm la noi, le facem baie, le dăm hăinuțe noi. Avem tot timpul în casă pamperși și haine pentru copii”, spun Ioan și Florina.

Soții au copiii lor, dar mai ajută la creșterea altor 60 de suflete, din bunătate. Ei au 7 copii naturali (6 băieți și o fată) și 8 nepoți.

Îi întreb când își găsesc timp pentru toate acestea și spun că se descurcă printre activitățile lor. Ioan, deși este pensionar, lucrează în continuare, pentru că meseria sa este la mare căutare.

,,Lucrez de la 14 ani. Pe cartea de muncă am 45 de ani de serviciu. La 14 ani, ca să mă întrețin, am plecat de acasă și munceam noaptea la descărcat vagoane în halta de la fier vechi, iar ziua mergeam la școală. Am terminat seralul la Liceul Agricol. Eram un fel de zilier, căci la vârsta aceea nu mă puteau angaja. Îmi aduc aminte că primeam un salariu de 25 de lei. M-am angajat oficial mai târziu la IGOF și după doi ani întreprinderea m-a trimis la UMT Timișoara, unde am făcut o profesională de 3 ani pentru specializarea de mecanic utilaj greu. M-am întors la IGOF, de acolo la RASC, apoi Ecoterm. O vreme, vreo 3 ani, am fost plecat și în Italia”, spune Ioan. Astăzi este tot în câmpul muncii și încă nu simte nevoia să se comporte ca un pensionar.

,,Eu am lucrat la Araplama, unde, timp de 19 ani, am făcut matrițe din poliester. Am făcut cabine de duș, bărci, borduri de mașini, caiace și altele. Au fost ani în care am lucrat doar schimbul unu, alții în care am lucrat în schimburi. În ultima vreme am avut-o în grijă pe mama soacră, ceea ce fac și astăzi, care este în vârstă și stă la pat. Eu sunt asistentul ei persoanl”, mărturisește Florina.

Cei doi soți, când își termină treburile gospodărești sau de serviciu, își canalizează energia pe treburile sufletești. Fac pachete pentru copiii ,,adoptivi” cu ceea ce cumpără ei sau primesc de la alții. ,,În general, noi ne ducem la cumpărături, dar au mai fost situații în care am primit de la cunoscuți bunuri sau alimente să le dăm mai departe, ceea ce am și făcut”, spun aceștia.

Îl rog pe Ioan să mă lase să îi public numărul de telefon, în ideea că mai sunt făgărășeni care au de donat obiecte în stare bună sau îmbrăcăminte și că este preferabil ca bunurile să ajungă la persoane nevoiașe și nu la container. Mi-l dă: 0723502552. Așa că, puteți să îl contactați dacă rezonați cu acțiunile pe care le practică.

(Cristina Cornilă)