Pentru că avem multe de spus!

.

Dorin Cioabă, regele romilor, internat cu coronavirus, îi sfătuieşte pe romi „să meargă la spital să vadă, are sau nu are”


Dorin Cioabă, autointitulatul rege al romilor, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus şi a fost internat la Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu, alături de soţia sa, confirmată, de asemenea, cu Covid-19.

La sfârşitul lunii martie, unchiul şi mătuşa lui Dorin Cioabă au murit în urma contactării virusului.

Regele romilor s-a testat după ce weekend-ul trecut a participat la o adunare prilejuită de o judecată ţigănească în judeţul Argeş.

„Sunt bine, dar la spital. Sunt eu cu Sighi (Sighişoara – n.r.) aici, acum. (…) Eu am fost în contact cu aceştia de la stabor. Eu am fost la o judecată şi de acolo m-am dus în maşină, cu trei membri ai staborului şi aceştia toţi trei au ajuns la spital”, a declarat Dorin Cioabă pentru Agerpres.

Cioabă îi îndeamnă pe toţi romii care au simptomele bolii să meargă la spital. „Să meargă la spital în primul rând, că e foarte bine să vadă, are sau nu are, unde le dă medicamente de răceală şi le trece, că nu e altceva, ca să nu se agraveze, că dacă se agravează, pe urmă nu mai poate să îi salveze nimeni”, a mai spus Dorin Cioabă.

Potrivit Adevărul, la sfârşitul lunii martie, unchiul şi mătuşa lui Dorin Cioabă au murit în urma infecţiei cu coronavirus. Comunitatea romă a fost devastată după ce Gogu Mihuţescu, fratele primului rege al romilor, Ion Cioabă şi soţia lui au murit la interval de câteva ore. Femeia era confirmată cu COVID-19, iar soţul, Gogu Mihuţescu era suspect, potrivit Ora de Sbiu. Cei doi ar fi contactat coronavirusul după o vacanţă în Turcia.







One thought on “Dorin Cioabă, regele romilor, internat cu coronavirus, îi sfătuieşte pe romi „să meargă la spital să vadă, are sau nu are”

  1. constantin ionescu

    Foarte bine ca ii sfatuieste pe “rromi”,sa “mearga la spital”,dar pana acum….ce spuneau despre “boala”?Ei erau feriti de stramosii lor!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.