Două drumuri județene din Țara Făgărașului vor fi asfaltate


drum-judetean-reabilitatDouă drumuri județene din Țara Făgărașului, aflate într-o stare avansată de degradare, vor fi reabilitate. Este vorba despre DJ 102 G (Victoria-Viștișoara-Stațiunea Sâmbăta), cu o lungime de 9,9 kilometri și DJ 108 B (de la DJ 105 B – Mânăstirea Brâncoveanu – Valea Sâmbetei).

Valoarea lucrărilor la cele două artere este estimată la 30.796.480 de lei, finanțarea fiind asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

Consilierii județeni au aprobat ieri, în cadrul unei ședințe de îndată,  indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea și reabilitarea celor două drumuri.

Conform bizbrasov.ro, la ambele artere se va lărgi platforma rutieră și vor fi asfaltate. De asemenea, se vor realiza șanțuri și podețe, parapete de protecție. După ce aceste lucrări vor fi terminate, se vor trasa marcajele rutiere și vor fi montate indictoarele.
Lucrările la prima arteră, DJ 102 G vor dura 26 de luni. În prezent, primii 2,73 kilometri ai acestui drum sunt betonați, după artera este pietruită.
Celălalt drum, DJ 108 B are o lungime de 1,4 kilometri și este integral pietruit. Lucrările de modernizare vor dura 8 luni.

De asemenea, consilierii au rectificat bugetul județean pentru consolidarea urgentă la km 9+400 a DJ 105 Voila – Cincu, ca urmare a unei alunecări de teren (3,2 milioane lei s-au alocat pentru proiectare și execuție).




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.