Educaţie media pentru liceenii de la Liceul Teoretic ,,I.C. Drăguşanu”


100 de unităţi de învăţământ preuniversitar din toată ţara au devenit şcoli pilot în cadrul Programului de Educaţie Media, fiind selectate în acest sens de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Printre acestea se numără şi Liceul Teoretic ,,Ion Codru Drăguşanu” din oraşul Victoria. Deja, în acest liceu se desfăşoară cursuri de educaţie media începând cu al doilea semestru al anului şcolar 2020-2021.

Liceul I.C. Drăguşanu – or. Victoria

Prin educație media, elevii vor deveni atât consumatori avizați de media, cât și producători responsabili de conținut, într-o lume în care sunt expuși continuu la informații, la mesaje cu conținut media.

,,Programul de educație media este un demers strategic prin care concepte de educație media sunt introduse în activitatea curentă a elevilor de liceu. Într-o societate democratică, accesul la informațiile de interes public este parte integrantă a dreptului fundamental la libertatea de exprimare. Însă, nu toate informaţiile sunt întotdeauna corecte, iar noi trebuie să dezvoltăm o gândire critică, să prevenim fake-news-ul şi cyberbulling-ul. În cadrul orelor, profesorii de limba română abordează zona de media şi spaţiul reţelelor sociale”, explică prof. Anda Laura Silea, directorul Liceului Teoretic ,,I.C. Drăguşanu” din oraşul Victoria.

Educaţia media este importantă întrucât, conform unui studiu PISA, doar 1% dintre copiii de 15 ani sunt capabili să facă diferența dintre fapt și opinie, iar un alt studiu OECD arară că locul cel mai potrivit pentru ca schimbarea să se producă este școala.

Prin aceste cursuri, elevii învaţă cum să identifice informațiile corecte, cum să descifreze un mesaj, cum să perceapă ceea ce văd ei pe Facebook, pe Instagram sau pe Youtube, cum să nu avem societăți polarizate, în condițiile în care informațiile ajung la noi din surse multiple.

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.