Are o poveste de familie impresionantă. Bunicii ei au fost persecutați în timpul comunismului. Poate de aceea făgărășeanca Ioana Hașu a devenit preocupată de istoria recentă a Țării Făgărașului, de istoria rezistenței anticomuniste din munți. Așa că s-a hotărât să afle mai multe despre acea perioadă tumultoasă, ca o nevoie personală de a cunoaște istoria familiei ei.

Jurnalist de peste 15 ani
Făgărășeanca Ioana Hașu e jurnalistă și nepoată de partizan. Are 36 de ani și lucrează în presă de peste 15 ani. O perioadă a lucrat și în presa făgărășeană, apoi în presa sibiană și brașoveană. În ultimii 10 ani a lucrat în redacțiile române ale două radiouri străine cunoscute: BBC și RFI. „BBC a fost o mare şansă de dezoltare pe plan profesional. Deşi lucram de ani buni în presă, aș spune că abia în redacţia BBC am început să învăţ să scriu. Am înţeles cât de greu este să scrii simplu, de pildă. Și poate că este greu pentru că a simplifica presupune a înţelege. Acum nu mai prea e la modă să înţelegi subiectul despre care scrii şi cuvintele pe care le foloseşti sau să expui o idee fără şabloane şi clişee. La BBC am înţeles de ce în spatele unui reportaj de trei minute pot fi trei zile de muncă susţinută şi cum se poate ca documentarea pentru un interviu de 10 minute să ia câteva ore bune. Poate sună banal, documentarea cu acribie e ceva destul de rar în presă și se simte în produsul final: în mare măsură de aici vine lipsa de consistenţă a relatărilor sau dezbaterilor. BBC a fost perioada în care am învăţat lucruri care mi-au folosit nu doar în experiența profesională de mai târziu. Dincolo de asta, BBC a fost şi prilejul unor întâlniri cu oameni care acum îmi sunt prieteni şi pentru care sunt recunoscătoare. A urmat apoi o altă experiență interesantă la RFI, unde lucre încă“, povestește Ioana. Făgărășeanca este cercetător acreditat la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității din 2011, pe tema rezistenței anticomuniste din Munții Făgăraș.

Bunici partizani
Ioana a aflat despre ororile prin care au trecut bunicii ei după Revoluție. A aflat atunci că bunicul ei, Gheorghe Hașu, a luptat în munți, împotriva comuniștilor, alături de alți partizani, membri ai grupului de rezistență condus de Ion Gavrilă Ogoranu. Și tot atunci a aflat și cum a murit, în închisoare la Jilava, omorât de comuniști. Așa că s-a hotărât să afle mai multe despre acea perioadă, în care mulți români au înțeles pericolul care venea de la Est și s-au refugiat în munți. „În spatele acestei preocupări este o poveste de familie. Rude foarte apropiate – atât din partea mamei, cât şi din partea tatălui – au fost persecutate în timpul comunismului. Unul dintre bunici, Gheorghe Haşu (din Pojorta), a făcut parte din grupul de rezistenţă anticomunistă din Munţii Făgăraş şi a fost executat în 1957. Ca o paranteză, puțini făgărășeni știu că a fost una dintre cele mai importante și de durată mișcări armate împotriva comunismului din România. Celălalt bunic, Valeriu Pică (din Râuşor), a fost arestat de două ori şi a făcut mai mulţi ani de puşcărie politică pentru că a sprijinit lupta din munţi şi pentru că s-a pronunţat de câteva ori împotriva abuzurilor comise de comunişti în primii ani după preluarea abuzivă a conducerii țării. Mai mulți membri ai familiei din ambele părţi au fost arestaţi, anchetaţi, stigmatizaţi ani în şir, iar abuzurile s-au extins apoi asupra celei de-a doua generaţii. Am început să cercetez istoria rezistenţei anticomuniste din Ţara Făgăraşului ca o nevoie personală de a cunoaşte istoria familiei. Am făcut primele cercetări și interviuri cu supraviețuitori la începutul anilor 2000, iar din 2011 am început să studiez sistematic tema“, povestește Ioana. O temă despre care s-a scris la nivel academic, dar despre care publicul larg știe foarte puține lucruri. Tocmai de aceea, Ioana s-a hotărât să facă pasul următor: ateliere și conferințe pe tema rezisteței anticomuniste din munți.

„Țara Bunicilor“
Primul atelier pentru copii l-a avut în 2012 și a avut ca temă principală rezistența anticomunistă din munți. L-a realizat aici, aproape de Făgăraș, împreună cu o bună prietenă de-a ei. „Am început într-o tabără la Făgăraș, coordonată de preoteasa Natalia Corlean, în a cărei organizare m-am implicat. Într-un fel a fost un experiment. Spun asta nu doar din perspectiva mea, care nu mai făcusem așa ceva înainte, dar și din perspectiva mai generală, în România; segmentul de vârstă 9-14 ani nu prea are contact cu informații legate de istoria comunismului. Am prieteni care cred că nu e o temă care poate fi abordată cu copiii; cunosc profesori care nu știu cum și ce să le spună copiilor despre comunism și care se plâng că nu au materiale. Țara Bunicilor, pentru că așa se numește atelierul meu, e de fapt o prezentare dinamică și interactivă, bazată pe jocuri și dialog, însoțită de fotografii și documente din arhivele Securității, plus mărturii și interviuri ale supraviețuitorilor“. Într-un astfel de atelier copiii descoperă viața părinților și bunicilor lor, reconstituie povești uitându-se la poze și citind materiale din arhivele Securtității, ascultă interviuri cu supraviețuitori ai represiunii comuniste, învață că, acum câțiva zeci de ani, în Munții Făgăraș, a fost, probabil, unul din cele mai puternice grupuri de rezistență anticomunistă din România, grupul condus de Ion Gavrilă Ogoranu. „Nu le țin predici, nu am un monolog despre comunism, nu le recit date și cifre, nu le îndes pe gât concluziile mele. Îi las pe ei să aleagă tema de discuție și mergem pe un anumit subiect atâta timp cât au întrebări în legătură cu acel subiect. Le dau piese de puzzle și ei formează poveștile, căutând răspunsuri, punându-se uneori în locul celor care au trăit comunismul și căutând să înțeleagă cum i-ar fi marcat pe ei anumite experiențe. Întotdeauna ei aleg poveștile pe care vor să le audă. Cu alte cuvinte, le ofer spațiul unui dialog și aș vrea să subliniez ideea de dialog. În școlile românești, de la clasa zero până la nivel universitar, dialogul e destul de puțin prezent. Profesorul predă, elevul sau studentul înghite sau e așteptat să înghită pe nemestecate ce aude, în timp ce stă nemișcat pe un scaun și nu emite opinii. Profesorul stă și el pe un scaun și vorbește până se sună. Foarte rar se folosesc prezentări Power Point, iar filme, materiale audio sau pur și simplu documente și artefacte sunt aproape de neîntâlnit, deși toate sunt la îndemână. Cadrul ăsta prăfuit din școli nu folosește nimănui – nici profesorilor și nici elevilor – și cu siguranță nu trezește curiozitatea, nu deschide apetitul pentru întrebări și descoperiri, nu te provoacă. Și atunci e plictisitor pentru toată lumea, iar o grămadă de teme devin chipurile greu de abordat, deși ele sunt absolut captivante și actuale sub toate aspectele“.

Importanța cunoașterii istoriei noastre recente
Rezistența armată anticomunistă a început să fie activă imediat ce comuniștii au preluat puterea și acontinuat până în jurul anului1960. Organiate în munţi, grupurile de luptători, care au devenit eroi ai neamului, au rezistat până în anii ’60, în ciuda faptului că erau dispersaţi. Cu toate că haiducii din munți au fost, într-un final, prinși și executați, ori aruncați prin închisori, ei au devenit eroi ai neamului. Eroi de care foarte puțină lume știe. „Este important să știm viața părinților, bunicilor noștri, ei fac parte din noi. Fie că vrem sau nu, noi moștenim comunismul. Un prieten de-al meu spune că suntem cu toții muzee ale comunismului pentru că – fie că ne place sau nu, fie că realizăm sau nu – purtăm în noi efectele celor peste 40 de ani de dictatură comunistă. Chiar dacă ne-am născut după comunism, chiar dacă venim din familii care nu au fost nici persecutate, nici favorizate de regim, venim din oameni care au fost fie subiectul crimelor, fie autorii crimelor, fie martorii lor; am fost educați de oameni care au fost educați la rândul lor într-o societate a spălării creierelor, a încălcării libertăților de mișcare, de exprimare, de credință. Creativitatea și raportarea firească la viață și la lume au fost aproape amputate, relațiile dintre oameni au fost schimonosite de delațiune, iar spațiul public și privat era continuu supravegheat de poliția politică. Crimele din închisorile comuniste, sistemul de justiție care era o parodie, presa de partid, cenzura, turnătoria și controlarea politică a tuturor aspectelor vieții de zi cu zi au lăsat urme în toți cei care au trăit comunismul. Iar ei sunt părinții și bunicii generațiilor de azi. Doar cunoscând ce s-a întâmplat cu generațiile dinaintea noastră putem înțelege societatea de azi. De asta e important să afle despre comunism. Aflând, își pot forma propriile opinii, în cunoștință de cauză. E o chestiune de descoperire a identității într-un fel. Miza e recuperarea memoriei și apoi vindecarea, aș spune. Vindecarea personală și vindecarea colectivă. E nevoie să cunoaștem rana – crimele, abuzurile, încălcările drepturilor omului – ca să înțelegem de ce la căderea regimului românii erau debusolați și nu aveau noțiunea de democrație. E nevoie să aflăm ceea ce părinții noștri nu știu sau nu vor să mai știe pentru a reface legătura dintre generații“, spune Ioana. Tânăra ar dori ca și la Făgăraș să existe un loc de documentare legat de rezistența anticomunistă din munți, „relevantă pentru tot fenomenul rezistenței armate din România. Există o deschidere tot mai mare în ultimii ani, dar totuși lucrurile nu se leagă, nu se mișcă nimic. E nevoie de o decizie pe plan local și de implicare. Între altele, ar fi un potențial de dezvoltare și promovare a Făgărașului“, concluzionează Ioana. (Alina ROMAN)