Exercițiu NATO de amploare la Cincu. Peste 800 de militari participă la antrenamente intense pentru reacție rapidă


  • Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat miercuri desfășurarea unui amplu exercițiu militar al NATO în poligonul Cincu, unde peste 800 de militari din nouă state aliate participă, timp de șase zile, la antrenamente complexe menite să testeze capacitatea de reacție rapidă și interoperabilitatea forțelor.

Grupul de Luptă al NATO dislocat în România a dat startul exercițiului „EAGLE SPEARHEAD”, care transformă poligonul de la Cincu într-un veritabil teatru de operațiuni. Potrivit MApN, militarii implicați vor desfășura manevre la intensitate ridicată, într-un scenariu de luptă cât mai apropiat de realitate.

Antrenamentele includ utilizarea tancurilor Leclerc, operațiuni cu drone, acțiuni de infanterie, artilerie și misiuni de geniu, toate integrate într-un cadru tactic complex. Reprezentanții MApN subliniază că scopul principal al exercițiului este testarea capacității de reacție rapidă a forțelor aliate și creșterea interoperabilității între contingentele participante. Totodată, exercițiul are un rol important în consolidarea posturii de descurajare pe flancul estic al Alianței.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.