Făgărășeanul Silviu Fărcaș, noul comandant al Grupării de Jandarmi „BUREBISTA” Brașov


Astăzi, 22 februarie, în garnizoana Brașov, adjunctul inspectorului general al Jandarmeriei Române, col Marian Brâncoveanu, a dat citire ordinului de numire în funcție a noului comandant al Grupării de Jandarmi Mobile “BUREBISTA“ Brașov, locotenent-colonelului Fărcaș Silviu-Octavian.

Locotenent-colonelul Fărcaș Silviu-Octavian, făgărășean în vârstă de aproape 40 de ani, este un ofițer jandarm cu o carieră militară, întărită în misiuni complexe, atât pe teritoriul țării cât și în teatre de operații în care România a avut efective dislocate. Locotenent-colonel Fărcaș Silviu-Octavian  este absolvent al Academiei de Poliție “ Alexandru Ioan Cuza “ București, promoția 2005, arma Jandarmi și  al  Liceului Militar al Ministerului de Interne ,,Constantin Brâncoveanu” Ploiești.

Locotenent-colonelul Fărcaș Silviu-Octavian a executat misiuni sub egida Organizației Națiunilor Unite, unde a coordonat forțele de poliție în vederea executării misiunilor specifice, având atribuţii în domeniul instruirii, reformării şi monitorizării sistemului naţional de poliţie din Republica Haiti.

 Pentru îndeplinirea misiunilor și rezultatelor obținute, ofițerului i-au fost conferite următoarele distincții:

* Medalia „În serviciul păcii”, conferită de Organizația Națiunilor Unite;

* Medalia ,,Apărarea Națională”, conferită de Ministerul Apărării al Republicii Franceze;

* Semnul onorific ,,În serviciul patriei”, conferit de Ministerul Administrației și Internelor;

*Calitatea de ,,Veteran din teatrele de operații”, conferită de Ministerul Administrației și Internelor.

A fost numit în funcția de comandant al Grupării de Jandarmi Mobile ” BUREBISTA” Brașov, prin concurs, la data de 14.02.2023, iar de astăzi, a preluat efectiv comanda unității, care a fost asigurată, până în prezent, de colonelul Lobodan Constantin, adjunct al Grupării de Jandarmi Mobile „BUREBISTA” Brașov.



Articole similare

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.