Pentru că avem multe de spus!

.

Făgărăşeni în Canada


Pe Oana şi pe Bogdan îi cunosc de mulţi ani. Mi-au fost colegi de muncă în diverse rânduri. Ea, o femeie realistă cu planuri de viaţă bine puse la punct. El, un colindător al Lumii noi, care şi-a petrecut câţiva ani din viaţă în ţara descoperită de Cristofor Columb. Ca în orice poveste în care eroii rămân împreună, s-au văzut, s-au plăcut, şi-au întemeiat o familie şi se mândresc astăzi cu doi omuleţi simpatici: Andrei – elev în clasa a II-a şi Tania – în primul an de grădiniţă.Oana Mitroi 1

Făgărăşeni obişnuiţi, cu serviciu de 8 ore pe zi, cu copii de crescut, cu casă de întreţinut, pe scurt cu grijile şi fericirile zilnice! Până într-o zi, acum vreo 7 ani, când s-au trezit că vor să se mute în Canada. Şi, cum v-am zis că planurile nu sunt lăsate la voia întâmplării în familia asta, au început degrabă să se intereseze de procesul de emigrare. Astăzi au aproape un an şi jumătate de când locuiesc lângă Toronto şi au acceptat să ne spună cum văd ei şi cum îşi trăiesc viaţa în ţara frunzei de arţar.

Emigrare după 5 ani şi 5 luni

Sistemul Canadei de selecţie şi integrare a imigranţilor este unul din cele mai lungi din lume. O zic statisticile. Au simţit-o pe pielea lor şi făgărăşenii noştri.

,,Noi am ajuns în Canada în ianuarie 2017.  Procesul de emigrare până ne-am văzut aici a durat 5 ani şi 5 luni. Enorm de mult! În toată perioada asta s-a schimbat legislaţia lor de câteva ori şi, fie ne cereau acte în plus, fie ne cereau un test de limbă, care atunci când am început noi procedura nu era necesar, etc. La un moment dat, ne-au şi suspendat vreun an dosarele, atunci când emigrarea sirienilor devenise o problemă internaţională”, povesteşte Oana.

Oana şi Bogdan locuiesc astăzi lângă Toronto, în provincia Ontario. Îmi povesteşte că e plin de români în Toronto, iar în oraşul lor sunt vreo 15-20 de familii.

Deşi niciun început nu este uşor – cu atât mai mult unul pe alt continent la zeci de mii de kilometri depărtate – familia Mitroi s-a adaptat pe pământ canadian şi năzuieşte la un viitor mai bun pentru cei doi copii.

 

La şcoală nu se folosesc rechizite

Oana Mitroi 2Viitorul micuţilor făgărăşeni începe deja să se scrie. Vorbesc engleză la şcoală şi sunt înconjuraţi de copii de toate naţionalităţile. Andrei este deja şcolar în clasa a II-a la o şcoală de stat.

,,Întregul sistem de învăţământ de aici este diferit faţă de ceea ce ştiam noi. Să îţi dau nişte exemple: nu există fondul clasei, nu există rechizite la şcoală, cel puţin nu la nivelul acesta de vârstă. Matematica se învaţă prin joacă, nu cu creionul în mână. Toţi copiii au jocuri pe calculator, cu username şi parolă, pe care pot intra chiar şi când sunt acasă. Copiii nu au aproape deloc teme pentru acasă. În fiecare săptămână, în clasa a II-a, au de învăţat acasă cel mult 10-12 cuvinte, scris şi citit”, îmi povesteşte mama.

Tania, mezina familiei, este la o grădiniţă de stat. În Canada copiii cu vârsta de până în 4 ani nu sunt primiţi la grădiniţele de stat. Părinţii care îşi permit financiar îşi duc copiii mici la grădiniţe private sau la ceea ce numesc ei ,,day care”. Deduc că asta este un fel de creşă.

Înainte de a fi înscrisă la grădiniţă, aceasta mergea zilnic cu mama ei la şcoala de limbă engleză. Odată ajunsă în Canada, Oana s-a înscris la o şcoală de limbă, întrucât are nevoie de un atestat de limbă pentru a-şi obţine în viitor cetăţenia. Bogdan deja vorbea fluent engleza datorită anilor petrecuţi în America. Mamele care frecventează o şcoală de limbă au dreptul să îşi ducă acolo şi copiii, dacă aceştia nu au vârsta înscrierii la o grădiniţă de stat. Astfel de şcoli au propriile lor creşe unde copiii sunt supravegheaţi şi servesc masa.

Statul te lasă un an în post natal

Mamele care nasc în Canada au dreptul la un concediu post natal de cel mult un an. În acest timp, ele sunt plătite cu 65% din salariul pe care l-ar fi câştigat dacă erau la muncă.

Oana spune că este uşor a fi părinte în Canada: ,,Statul canadian asigură un sprijin financiar foarte bun pentru copii. Aici toată lumea are de la patru copii în sus. Dacă eşti o mamă singură, statul îţi asigură o indemnizaţie pentru copil şi chiar o locuinţă. Dacă te duci la lucru, în funcţie de venitul câştigat, Guvernul îşi va subvenţiona o parte din cheltuielile cu creşa. Foarte rar întâlneşti familii cu unul sau doi copii! Chiar şi la imigranţi! Pentru că, trebuie s-o spun, 90% dintre canadieni sunt imigranţi. Dacă nu ei, atunci părinţii lor sunt veniţi de pe undeva. De pildă, profesorii de la şcoala mea de limbă provin din părinţi polonezi, irlandezi… Imigranţii cel mai des întâlniţi provin din India, Siria, Afganistan şi Vietnam”.

Cetăţenia se ia după 1.095 de zile petrecute în Canada

Oana Mitroi Canada 2Trei ani trebui să locuieşti în Canada ca să-i poţi deveni cetăţean cu acte în regulă. Cei trei ani pot fi întrerupţi de concedii sau de diverse alte motive de ieşire din ţară, dar atunci perioada trebuie întregită cu echivalentul zilelor în care nu te-ai aflat pe pământ canadian. La numărătoare trebuie să iasă minim 1.095 de zile de şedere.

Bogdan şi Oana şi-au propus să îşi ia cetăţenia atunci când vor avea cei trei ani bătuţi pe muchie acolo. Procedura presupune un examen, scris şi oral, precum şi un atestat de limbă, care să dovedească cel puţin un nivel 4 de cunoştinţe de limba engleză. Procedura poate să dureze chiar şi un an.

Copiii născuţi în Canada, din orice fel de părinţi, devin automat de la naştere cetăţeni canadieni. Părinţii lor, însă, nu pot prelua automat cetăţenia.

Copiii până la vârsta de 15 ani primesc cetăţenia fără examen, dacă măcar unul dintre părinţi aplică pentru ea. După această vârstă, vor susţine şi ei un examen de cetăţenie.

Câştigul minim e de 14 dolari pe oră

De la 1 ianuarie 2018, venitul minim a crescut în Canada de la 11,40 dolari/h, la 14 dolari/h.

,,Programul obişnuit de lucru este şi aici de 8 ore/zi. Munca de noapte se plăteşte foarte bine. Munca suplimentară peste cele 8 ore se plăteşte o dată şi jumătate. Salariile se primesc o dată pe săptămână sau la cel mult două săptămâni. Din salarii se reţin taxele către stat. În fiecare an, în perioada ianuarie – aprilie, angajatul trebuie să meragă să-şi facă taxele, aşa se spune. În funcţie de venitul obişnuit, de venitul suplimentar, de asigurările de sănătate şi de alte chestii de care se ţine cont, salariatul fie mai plăteşte o diferenţă la taxe, fie i se returnează o parte din suma reţinută de angajator”, mă dumireşte Oana.

Aceasta îmi explică, în mod repetat chiar, că în ţara asta nu ai cum să nu îţi găseşti un loc de muncă. Chiar dacă nu pe măsura studiilor tale: ,,Ei pun mare accent pe studiile făcute aici. Din oficiu, nu ţi se recunoaşte nicio diplomă. În cazuri excepţionale, se echivalează studiile, dar asta poate dura şi 5, 10 ani şi este o procedură foarte costisitoare. Am văzut oameni care au preferat să facă din nou o facultate aici!”

Copiii au medicamentele gratuite până la 25 de ani

Oana Mitroi 3O întreb pe Oana ce i se pare scump în ţara sa adoptivă. Îmi răspunde, fără să stea pe gânduri, că stomatologul! Este obligatoriu să fii angajat şi să ai un pachet de asigurare medicală, căci altfel nu îţi permiţi să ajungi pe la dentist. Îmi dă ca exemplu că asigurarea sa anuală era de aproape 2.000 de dolari pe an, iar o singură vizită la stomatolog, cu o lucrare pe canal la o măsea, a uşurat-o de aproape întreaga sumă pe care o avea disponibilă pentru toţi doctorii.

La polul opus, aspectul pozitiv este că toţii copiii au medicamente gratuite până împlinesc vârsta de 25 de ani.

De asemenea, la capitolul ,,scumpeturi” se integrează cu succes asigurările la maşini, curentul şi ţigările. Asigurările auto se plătesc lunar, nu anual, ţinându-se cont de vechimea de şofer din Canada. Familia Mitroi plăteşte asigurări de 300 de dolari pe lună pentru cele două maşini pe care le are. Combustibilul, însă, este acceptabil ca preţ: 1,35 dolari canadieni/litru benzină. Acest preţ oscilează pe parcursul unei zile, fiind mai scump dimineaţa şi mai ieftin după ora 21.00 seara. Cu un an în urmă, îşi amintesc făgărăşenii, găseau benzină la pompă la preţ de sub un dolar pe litru.

Un pachet de ţigări se vinde în magazine cu 14,50 de dolari. Ingenioşii au găsit însă o sursă alternativă de tutun, la indienii din rezervaţii. Pentru că aceştia nu plătesc taxe către statul canadian, îşi permit să vândă produsele mult mai ieftin, aşa că fumătorii ajung să-şi cumpere ţigările cu 2 dolari pachetul! De la 1 iulie în Canada se va legaliza şi marihuana.

Coreenii invadează Canada, deşi nu au drept de muncă

Coreea de Sud îşi mută tineretul în Canada. Cel puţin aşa pare din ceea ce se întâmplă acum cu minorii coreeni aduşi la studii în Canada. Oana îmi povesteşte că statul canadian nu acordă drept de muncă cetăţenilor din Coreea de Sud. Cu toate acestea, s-a instituit un fel de obişuinţă pentru coreenii bogaţi să îşi aducă la studii copiii. Aceştia sunt lăsaţi de regulă în Canada numai cu mamele, iar taţii trimit banii de acasă. Mamele nu au dreptul să muncească acolo, iar copiii nu vor putea câştiga nici ei acest drept după ce termină şcoala, căci au numai viză de studii. Oana Mitroi - Canada 1

O altă curiozitate pe care o aflu despre ţara asta este că aici nu e bine să te dai cu parfum. Nimeni nu ştie exact de ce, dar poţi risca să fii dat afară dintr-o bancă, dacă te-ai dat cu generozitate cu parfum când ai plecat de acasă, sau chiar să fii invitat să ieşi afară din cabinetul doctorului. Parfumul nu este interzis prin vreun act normativ, dar se pune mare accent pe mirosul discret.

La finalul discuţiei, o întreb pe Oana, dacă ar fi să se întoarcă în timp, ar mai lua decizia plecării în Canada? Nici nu stă pe gânduri şi răspunde afirmativ, convinsă fiind că acolo îi va aştepta un viitor mai bun pe copiii ei. Despre canadieni nu crede neapărat că sunt educaţi ca popor, dar este ferm convinsă că legea îi educă. Litera şi spritul legii sunt lucruri mari în ţara frunzei de arţar!

Oana şi Bogdan sunt fericiţi pe continentul pe care şi-au ales să fie, dar recunosc că fericirea, uşurinţa şi lejeritatea traiului pe pământ străin nu apar dintr-odată. Ei cunosc mulţi oameni care nu şi-au dat timp să se adapteze într-un mediu complet străin şi au făcut greşeala ca, după câteva luni, să se întoarcă dezamăgiţi acasă.

Când au plecat în Canada, Oana avea 40 de ani şi Bogdan 41. Aveau cu ei doi copii mici, două valize pline cu haine şi o doză serioasă de optimism. Au riscat să îşi lase viaţa comodă din Făgăraş, locurile de muncă, locuinţa şi prietenii şi să înceapă viaţa de la banalele lingură şi furculiţă, la zeci de mii de kilometri depărtare, peste Oceanul Atlantic, într-o ţară în care nu mai călcaseră vreodată.

(Cristina Cornilă)




2 thoughts on “Făgărăşeni în Canada

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *