Vara aceasta făgărăşenii preferă Mamaia


MamaiaDeşi cea mai scumpă dintre staţiunile litoralului românesc, Mamaia rămâne cea mai căutată de făgărăşenii care aleg să petreacă concediul de vară în România. Mamaia este staţiunea de pe locul I în topul preferinţelor nu de anul acesta, ci de mulţi ani, spun reprezentanţii agenţiilor de turism din oraşul nostru.

,,Anul acesta clienţii au întrebat foarte mult la noi la agenţie de ofertele pentru litoralul românesc. Prima în topul preferinţelor lor este Mamaia, cu plajele ei fine şi cu accesul uşor în apă. Am observat că foarte mulţi dintre cei care caută Mamaia sunt familii cu copii, care au mai fost în Mamaia şi în anii trecuţi şi ştiu la ce să se aştepte. Pe locul II urmează Eforie Nord, apoi Jupiter. Următoarele pe lista turiştilor sunt staţiunile mai ieftine Venus şi Saturn”, precizează Cristina Bărcuţean, directoul Agenţiei făgărăşene Phoenix.

Buget de până la 2.000 de lei şi doar cu mic dejun

Chiar dacă făgărăşenii preferă cea mai scumpă staţiune a litoralului autohton, asta nu înseamnă că aleargă şi după cele mai fiţoase hoteluri din Mamaia. Ei se mulţumesc cu hoteluri mai ieftine şi de regulă nu optează pentru varianta all-inclusive.

Cristina Bărcuţean

Cristina Bărcuţean

,,Din cele observate până acum, pot să vă spun că un buget mediu pentru o familie cu un copil se situează undeva între 1.500 şi 2.000 de lei. Asta înseamnă un pachet cu 6 nopţi de cazare. Mesele nu sunt o opţiune pentru clienţii noştri, care preferă cel mult să achite doar micul dejun. De all-inclusive nici nu se pune problema”, explică directoarea Bărcuţean.

Agenţia poate încasa tichete de vacanţă

O veste bună pentru cei care au tichete de vacanţă primite de la locul de muncă este că pot ,,scăpa” de tichete exact în momentul în care îşi rezervă vacanţa, adică în biroul agenţiei de turism.

,,Agenţia Phoenix poate încasa tichete de vacanţă de la clienţi. După aceea urmează ca Agenţia să le deconteze într-un termne de 10 zile. Foarte mulţi dintre cei care ne-au trecut pragul au fost posesori de tichete de vacanţă, în sumă de 1.450 de lei. Nu ştiu dacă toate tichetele primite pe la toate instituţiile publice sunt la fel, dar cele care ne-au fost aduse sunt vouchere în valoare de 50 de lei. Arată precum tichetele de masă şi sunt 29 la număr. Au venit făgărăşeni cu tichete şi au luat concedii la Mamaia, dar au fost şi persoane cu tichete care au preferat staţiunile Călimăneşti, Sovata sau Geoagiu Băi”, mai spune Cristina Bărcuţean.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.