Finanțări pentru servicii sociale, în atenția comunităților din Țara Făgărașului


  • Actorii locali au primit informații despre fondurile disponibile pentru sprijinirea copiilor și familiilor vulnerabile.

Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Microregiunea Țara Făgărașului a organizat joi12 februarie, la Casa de Cultură din Avrig, un eveniment dedicat informării și promovării oportunităților de finanțare pentru dezvoltarea serviciilor comunitare.

Participanții au aflat detalii despre accesarea fondurilor disponibile pentru servicii sociale integrate destinate copiilor și familiilor din teritoriul ITI Țara Făgărașului. Organizatorii au urmărit creșterea nivelului de informare și sprijinirea actorilor locali interesați de astfel de finanțări.

Discuțiile au vizat prevenirea separării copiilor de familie, susținerea reintegrării copiilor proveniți din sistemul de protecție specială și consolidarea serviciilor sociale la nivel local. Reprezentanții instituțiilor și organizațiilor prezente au analizat soluții pentru dezvoltarea unor servicii mai eficiente și mai accesibile.

Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului „Sprijin pentru operaționalizarea și consolidarea capacității administrative a ADI ITI Microregiunea Țara Făgărașului în scopul îmbunătățirii capacității de gestionare corectă și transparentă a fondurilor FEDR, FC, FSE+ în implementarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Durabilă a teritoriului”, cod SMIS 321875.

Proiectul beneficiază de finanțare prin Fondul Social European Plus, în cadrul Programului Operațional Asistență Tehnică 2021–2027. Valoarea totală este de 9.040.798 lei, din care 4.759.681,15 lei provin din finanțare nerambursabilă europeană, iar 4.281.116,85 lei reprezintă contribuția din bugetul național.

Pentru informații suplimentare, cei interesați pot transmite solicitări la adresa contact@itimtf.ro sau pot accesa site-ul http://www.itimtf.ro/.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.