Pentru că avem multe de spus!

.

Fonduri europene pentru tinerii fermieri. Până la 50.000 de euro/fermă!


  • Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță publicarea versiunii finale a Ghidului Solicitantului pentru submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Aceasta poate fi consultată pe pagina de internet a AFIR, www.afir.info, secțiunea Investiții PNDR – sm 6.1.

Beneficiarii submăsurii sunt tinerii fermieri care se instalează pentru prima oară în calitate de unic șef al exploatației agricole. De asemenea, beneficiază de fondurile submăsurii persoanele juridice cu mai mulți acționari unde un tânăr fermier se instalează și exercită un control efectiv pe termen lung în ceea ce privește deciziile referitoare la gestionare, la beneficii și la riscurile financiare legate de exploatație.
În cadrul acestei sesiuni de depunere de proiecte, vor beneficia de alocare distinctă tinerii cetățeni români din afara granițelor țării care se instalează ca șefi/ manageri ai exploatației și care îndeplinesc cel puțin una dintre condițiile următoare:
– au absolvit în ultimul an calendaristic dinaintea depunerii cererii de finanțare un program de studiu în domeniul agricol: postuniversitar, universitar, preuniversitar, atât din țări membre UE cât și din țări terțe UE;
– au avut un loc de muncă atât în țări membre UE cât și din tări terțe UE în domeniul agricol, cel puțin 3 luni în ultimul an dinaintea depunerii cererii de finanțare.
Exploatația pentru care se solicită finanțarea trebuie să aibă o dimensiune economică cuprinsă între 12.000 – 50.000 SO, să fie înregistrată ca microîntreprindere/ întreprindere mică și să fie înregistrată obligatoriu în Registrul Unic de Identificare de la APIA, în Registrul agricol și/sau în Registrul exploatațiilor de la ANSVSA.
Sprijinul public nerambursabil este de 50.000 de euro pentru exploatațiile între 30.000 SO și 50.000 SO și de 40.000 de euro pentru exploatațiile între 12.000 SO și 29.999 SO.








Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.