(FOTO) Accident în Voila. O femeie și un copil răniți


accident voila1O femeie de 31 de ani și un copil de 9 luni au fost răniți, în urma unui accident de circulație produs în această după-amiază la ieșire din localitatea Voila. O mașină a pătruns pe contrasens și a intrat în autoturismul unde se aflau și cei doi.

În jurul orei 15.20, un bărbat de 58 ani din județul Brașov, care a condus un autoturism pe DN 1, dinspre Brașov spre Sibiu, la km 244 + 500 m, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 33 ani, din județul Prahova. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a unei femei de 31 de ani și a unui bebeluș de 9 luni, aflat în dispozitiv de siguranță pentru transportul copiilor, ambii pasageri în autoturismul care se deplasa pe direcția Sibiu – Brașov“, ne-a declarat Gabriela Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Brașov.

accident voilaFemeia și copilul au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice. A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.