FOTO / Emoție și recunoaștere la festivitatea de absolvire a elevilor de clasa a VIII-a de la Colegiul Național Radu Negru


  • Cei 104 elevi ai claselor a VIII-a de la Colegiul Național Radu Negru au marcat astăzi încheierea unui capitol important din parcursul lor educațional.
  • În cadrul festivității de absolvire, elevi, profesori și părinți s-au reunit pentru a celebra rezultatele unei generații de excepție, care se remarcă și prin faptul că are trei șefi de promoție.

Curtea Colegiului a devenit locul în care emoțiile, aplauzele și florile au însoțit momentul despărțirii de anii de gimnaziu. După opt ani petrecuți în aceeași școală, absolvenții și-au luat rămas-bun de la profesorii care i-au îndrumat și de la colegii alături de care au crescut, pregătindu-se pentru următoarea etapă a formării lor. În cadrul ceremoniei au fost recompensați cei trei șefi de promoție ai generației: Barbu Adela, Groza Eliza și Oprean Alexandru. Aceștia au fost apreciați pentru performanțele școlare deosebite și pentru implicarea constantă în activitățile desfășurate de-a lungul anilor în cadrul colegiului.

Momentele festive au fost completate de mesajele profesorilor, pline de emoție și de încredere în viitorul elevilor. Unul dintre diriginți a transmis un mesaj care a impresionat audiența: „Eu nu am doar credința că veți reuși, ci și am și  încredere că veți reuși”, evidențiind convingerea că munca, perseverența și valorile formate în școală îi vor ajuta pe absolvenți să își îndeplinească obiectivele.

Evenimentul s-a încheiat cu fotografii de grup, îmbrățișări și promisiuni că legătura cu școala care le-a fost a doua casă în primii ani ai educației va rămâne una puternică. Pentru cei 104 absolvenți urmează acum o nouă provocare: examenul de Evaluare Națională și alegerea liceului. Până atunci însă, ziua absolvirii va rămâne, fără îndoială, una dintre cele mai frumoase și emoționante amintiri ale anilor de gimnaziu.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.