Hramul Mânăstirii din Cârțișoara, sărbătorit la altarul de vară


Așezământul monahal de la Cârțișoara și-a sărbătorit hramul din acest an prin Sfânta Liturghie arhierească, oficiată de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardeaului.

Ierarhul a liturghisit la altarul de vară al mănăstirii împreună cu vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, arhimandritul Ioachim Tomoiagă, cu duhovnicul mănăstirii, părintele Dimitrie Papacioc, precum și cu alți slujitori ai sfintelor altare.

Maicile din obștea mănăstirii au dat răspunsurile liturgice, iar credincioșii din localitățile apropiate de așezământul monahal au venit să primească binecuvântare în zi de mare sărbătoare pentru creștinătate.

În cuvântul de învățătură, IPS Mitropolit Laurențiu a prezentat rolul important al celor doi mari Sfinți Apostoli, Petru și Pavel, cinstiți la 29 iunie în istoria BOR. Virtuțile lor, smerenia lor, zelul misionar și viața lor duhovnicească sunt până în zilele noastre pilde de urmat pentru slujitorii sfintelor altare și credincioșii Bisericii, a subliniat IPS Mitropolit Laurențiu.

„Sunt foarte multe locuri care ne vorbesc despre cei doi corifei ai Apostolilor, sunt foarte multe mărturii care ne încântă, avem rugăciuni pe care le adresăm lor. Ca să ne bucurăm de ocrotirea lor și mijlocirea, trebuie ca, în ziua aceasta, să înălțăm gând de rugăciune, să încercăm să luăm de la ei măcar unul dintre exemplele oferite de ei, pentru că sfinții sunt modele de urmat pentru noi, așa cum ei L-au urmat pe Hristos. Urmând modelul sfântului, noi îl urmăm, atât cât putem, pe Mântuitorul Iisus Hristos. Să fim, ca Sfântul Apostol Petru, capabili de a ne întoarce cu dragoste spre Hristos din tot sufletul nostru și apoi să fim pregătiți, așa cum a fost Sfântul Apostol Pavel, să-L slujim pe Hristos, și cei care avem școala de Teologie și cei care avem școala Bisericii”, a spus ierarhul.

La final, părintele Dimitrie Papacioc i-a mulțumit ierahului în numele obștii monahale pentru vizita arhierească în zi de hram.

Foto: Mitropolia Ardealului







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.