În acest exercițiu bugetar, Primăria Victoria vrea să tragă toate utilitățile în parcul industrial


 

primar Camelia Bertea

Parcul industrial al orașului este ocolit de investitori pentru lipsurile pe care le are. Spre exemplu, recent a fost în vizită la Victoria o firmă specializată în reciclare, care caută o suprafață generoasă de teren pentru realizarea unei investiții de amploare.

,,Ne-a vizitat parcul industrial o firmă care se ocupă cu reciclarea. Firma ar vrea să facă un centru național de reciclare de peturi și niște bazine pentru compost din deșeuri verzi și biodegradabile. Ei au fost în multe locuri din țară, nu au venit doar la Victoria. Dezavantajul lor aici ar fi că în parcul nostru industrial nu există infrastructură: gaz, curent, apă, canalizare. Celelalte parcuri industriale oferă toate facilitățile acestea. În plus, noi am avut prețul mai ridicat față de celelalte zone, în cazul concesionării, așa că vom intra din nou în Consiliul Local cu propuneri de reducere a prețului”, a explicat Camelia Bertea.

În acest an, parcul industrial este în atenția Primăriei Victoria în ce privește introducerea tuturor utilităților.

,,În acest exercițiu bugetar vrem să ducem toate utilitățile în parcul industrial. Pentru că altminteri nu va veni nimeni să investească la noi. Dar nu este o treabă ușoară. De exemplu, rețeaua de canalizare a orașului și stația de epurare sunt vechi de zeci de ani, de când s-a înființat orașul. Niciodată nu au fost schimbate conductele. Singurul tronson de canalizare nou este în cartierul nou de case de la intrarea în oraș. Pe l\ng[ asta, de unde se termină rețeaua de canalizare și până la parcul industrial este o distanță considerabilă. Până acolo mai sunt niște unități industriale care au canalizarea lor, trebuie să ne adunăm la o discuție comună să vedem cum facem, pe unde ne permite traseul să ducem conductele. Trebuie să vorbim și cu cei de la apă, cu cei de la gaz, de la curent. Deci va fi un efort mare să tragem toate utilitățile în parcul industrial”, mai spune Bertea.

Un avantaj al parcului este amplasarea lui față de viitoarea autostradă Sibiu – Făgăraș. Doar câțiva kilometri ar avea de parcurs investitorii de la ieșirea de pe autostradă și până în parcul industrial.

,,Noi i-am explicat acestei firme că vom încerca să îi oferim cât mai multe facilități. În plus, dacă va trece autostrada pe aici, va fi mai ușor accesul înspre Victoria. Vorbim de circa 4 kilometri de la locul pe unde va trece autostrada și până la parc”, spune Camelia Bertea.

Parcul industrial din acest oraș se întinde pe o suprafață de aproximativ 14 hectare.

(Cristina Cornilă)

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.