În primăvară începe construcția noului sens giratoriu de pe DN1 la intersecția cu Spitalul Municipal


În primăvara acestui an vor începe lucrările de construcție a noului giratoriu de pe DN1 la intersecția cu Spitalul Municipal. Anunțul a fost făcut joi seara de primarul Gheorghe Sucaciu, care a și pus pe masa consilierior locali proiectul de hotărâre privind aprobarea devizului general si a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Sens giratoriu strada Ghioceilor, Municipiul Făgăraș, judeţul Braşov”.

A fost nevoie de o reaprobare a indicatorilor tehnico-economici întrucât, spune edilul, în ultimii ani s-au scumpit materialele și manopera, așa că a fost nevoie de o reactualizare a proiectului.

,,Am reaprobat indicatorii sensului giratoriu de la intersecția străzilor Ghioceilor cu Doamna Stanca pentru că în ultima perioadă, în ultimii doi ani, s-au scumpit foarte mult materialele și manopera. Am rugat proiectantul să actualizeze proiectul ca în primăvară noi să începem execuția sensului giratoriu”, a declarat primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu.

Tot consilierii au avut de votat un alt proiect de hotărâre, care se referea la scutirea de la plata majorărilor de întârziere în sumă de 2.466,95 lei pentru familia Golașiu Corneliu și Ileana, cu condiţia ca, debitul principal în sumă de 5.727 lei, reprezentând impozit teren cu construcţii, să fie stins până la data de 31 martie.

Cei doi au fost proprietari ai terenului de lângă Spitalul Municipal, însă au fost expropriați de municipalitate pentru construirea sensului giratoriu. La data când au fost încheiate actele, în decembrie 2021, s-a descoperit că impozitarea acestui teren nu a fost făcută corespunzător. În urma recalculării impozitului s-a constatat că familia Golașiu trebuia să plătească municipalității peste 6.000 de lei, plus alte 2.400 lei majorări de întârziere.

,,Doamna Golașiu a avut acel teren impozitat pe o declarație de impunere completată de ea din 1999 și a mers impozitarea cum a scris declarația la vremea respectivă. Plătea, ca și teren arabil, 14 lei, 15 lei, 20 de lei pe an. Atunci când noi am făcut exproprierea am depistat în CF pe care l-au adus că era un teren curți construcții, adică o cu totul altă impozitare. Iar expertiza pe care am efectuat-o am făcut-o ca și curți construcții intravilan, de aici și un preț de 15 euro/mp. Am făcut toată procedura legală, am plătit la CEC, așa cum spune legea, ei doar trebuind să ridice banii, și am plătit banii conform unui teren curți construcții. Și atunci Serviciul de venituri bugetare a avut la cunoștință faptul că impozitarea nu a fost făcută corectă și, așa cum spune legea, în urmă cu 5 ani vii și modifici baza de impozitare și le aduci la cunoștință proprietarilor că au făcut o declarație care nu era corectă. Mi s-a părut și mie corect ca penalitățile să nu li se impună și am venit în Consiliul Local cu o hotărâre să li se șteargă penalitățile, cu condiția să plătească baza. Doamna nu a înțeles despre ce este vorba, cred că la final a înțeles, totuși, că a fost despăgubită pentru un teren curți construcții, ea declarând că deține altceva. Mai era supărată că evaluarea nu a ieșit la prețul pe care doamna l-a preconizat, dar noi trebuie să mergem după evaluatori autorizați și aici sunt și banii cetățenilor, documentele au fost foarte bine întocmite”, a declarat primarul Gheorghe Sucaciu.

Proiectul „Sens giratoriu strada Ghioceilor, Municipiul Făgăraș, judeţul Braşov” are o valoare totală de 1.440.863,63 lei cu TVA inclus din care valoarea C+M este de 1.219.634,74 cu TVA inclus.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.