Localnicii din 6 comune şi oraşul Victoria vor plăti pentru salubritate 13 lei pe lună


Firma Ecosistem este cea care se ocupă de salubritatea din oraşul Victoria şi din comunele învecinate: Sâmbăta de Sus, Drăguş, Viştea, Ucea, Arpaşu şi Cârţişoara.

Pe rând, de la începutul acestui an, fiecare Consiliu Local din unităţile menţionate a votat trecerea de la preţul de 10 lei pe lună/persoană la cel de 13 lei lunar/persoană.

,,Ecosistem SRL este firma Asociației de Dezvoltare Intracomunitară din care fac parte 7 unităţi administrative. Practic, comuna noastră este unul dintre cei șapte acționari la această firmă. În şedinţa de Consiliu Local de joi seara s-a votat majorarea preţului la 13 lei/persoană. Vreau să se înţeleagă că prin această mărire la salubritate nu se urmăreşte vreun profit, ci efectiv firma nu ar mai fi putut face faţă cu vechiul tarif. În ultima perioadă s-au scumpit toate, de la combustibil şi energie, la preţul pe tona de gunoi menajer care este transportat la depozit”, a explicat Nicolae Morariu, primarul comunei Sâmbăta de Sus.

Morariu Nicolae – primar Sâmbăta de Sus

Edilul a explicat că în comuna Sâmbăta de Sus şi în zona turistică adiacentă acesteia operatorul de salubritate ajunge de 4 ori pe lună: de două ori pentru a ridica gunoiul menajer de la populaţie şi de două ori pentru a-l ridica pe cel colectat selectiv.

Pe lângă tariful plătit efectiv de populaţie, lunar plăteşte şi Primăria Sâmbăta de Sus costul pentru ridicarea gunoaielor amplasate pe domeniul public în zona turistică. ,,Sunt 8 containere mari, cu o capacitate de 1.000 de litri fiecare, pe care le avem în staţiune. Acestea au fost amplasate pentru turişti. Costul pentru ele este suportat din bugetul Primăriei şi nu de populaţie”, a spus primarul.

Edilul a subliniat faptul că este conştient că majorarea de 3 lei poate fi resimţită de populaţie, dar rămânerea la vechiul tarif de 10 lei ar însemna ca firma de salubritate să nu mai poată funcţiona. ,,Alternativele nu sunt foarte bune, celelalte firme de pe piață care ar putea sa facă serviciul de salubritate la noi au prețuri de aproiximativ 17 lei”, a adăugat acesta.

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.