Pentru că avem multe de spus!

.

În sfârșit se repară! Drumul Beclean – Voivodeni a fost scos la licitație


Consiliul Județean Brașov a publicat pe SICAP (Sistem informatic colaborativ pentru mediu performant de desfășurare a achizitiilor publice) anunțul pentru proiectare și execuție DJ 109 – Beclean – Luța – Ludișor.drum

Documentaţia tehnică aferentă acestui proiect a fost deja elaborată, iar în şedinţa de plen a Consiliului Judeţean Braşov din 20 februarie au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici aferenţi acestei investiţii.

Obiectul procedurii de achizitie este atribuirea contractului de proiectare si executie lucrari pentru obiectivul „PT + execuţie Modernizare și reabilitare drum județean DJ 109 Beclean – Luța – Ludișor km 0+000– 8+000”.

Lucrarea cuprinde proiectarea, executia si asistenta tehnica a proiectantului pentru modernizarea si reabilitarea drumului judetean c, drum în lungime de 9,084 km care leagă localităţile Beclean –Luţa – Ludişor – Voivodeni, reabilitarea unui pod si construirea a două poduri noi. Contractul cuprinde si proiectare si executie deviere/protejare retele utilitati.

Potrivit reprezentanţilor administraţiei judeţene, pe toată lungimea, starea DJ 109 este necorespunzătoare clasei tehnice din care face parte, prezentând degradări, gropi şi făgaşe în care stagnează apa.

În zonele extravilane, drumul este pietruit, iar în intravilanul localităţilor Luţa, Ludişor şi Voivodeni artera este asfaltată.

Valoarea totala estimată este de 21.445.804 de lei. Termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 12 iulie 2019, ora 15.00.

Sursa: newsbv.ro




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.