În weekend-ul 16-18 august la Făgăraş va avea loc festivalul de muzică ,,Trei seri culturale în inima României”


Pentru al patrulea an consecutiv făgărăşenii sunt invitaţi să asculte muzică bună un weekend întreg. Totul este gratuit şi evenimentele din perioada 16-18 august se adresează unui public vast, de toate vârstele şi indiferent de gen.

În intervalul 16-18 august, locuitorii sunt invitaţi în zona pietonală din faţa Casei de Cultură Făgăraş pentru a asculta un alt gen de muzică și pentru a asista la un alt gen de spectacole, faţă de cele care au loc uzual.

 

Fiecare dintre cele trei seri (vineri, sâmbătă, duminică) este dedicată unui anume gen muzical, respectiv jazz, rock şi folk, iar concertele vor fi urmate de muzică asigurată de DJ.

Primele trei ediţii s-au desfăşurat în parcul central din faţa Primăriei, iar de anul acesta evenimentul s-a mutat în apropierea instituţiei care îl organizează: Casa de Cultură.

,,Anul acesta, programul la scena din faţa Casei de Cultură cuprinde muzică jazz în ziua de vineri (Dalma & Band), muzică rock în ziua sâmbătă (trupa Thalia a Casei de Cultură şi trupa Onenightstand), muzică folk în ziua de duminică (trupa Aproaching the monn şi Alifantic & Zan). În fiecare seară vor fi trei DJ care vor întreţine atmosfera începând cu orele 21.00, respectiv 22.00. Este cel de-al patrulea an în care Casa Municipală de Cultură din Făgăraș organizează acest eveniment, cofinanţat de Consiliul Judeţean Braşov, în cadrul Programului privind acordarea de finanţări nerambursabile din bugetul propriu pe anul 2024 pentru proiecte culturale iniţiate de autorităţi şi instituţii publice”, a declarat Diana Gribincea Popa, managerul Casei de Cultură Făgăraş.

Diana Gribincea Popa

Cu acest festival, Casa de Cultură îşi propune să vină cu o ofertă culturală variată pentru comunitatea făgărăşeană.

(Cristina Cornilă)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.