Are 30 de ani, este membru în Partida Romilor din Făgăraș de 10 ani și cunoaște foarte bine problemele comunității rome în municipiu. A reușit să atragă în ultimii ani fonduri europene pentru ajutorarea oamenilor și crede cu tărie că, prin ceea ce face el, poate schimba nu doar destine, dar și mentalități. Este licențiat în drept administrativ, drept penal și drept constituțional și masterand în Studii europene și administrație publică.
Interviu cu Ionuț Androne, președintele Partida Romilor Pro Europa, sucursala Făgăraș.
Reporter: Tatăl tău a fost președinte la Partida Romilor înaintea ta. Tu cum te-ai hotărât să intri în politică, alături de el. Cum era comunitatea de romi din Făgăraș văzută la acel moment?
Ionuț Androne: Activez in cadrul Partidei Romilor Făgăraș din 2006. La început ca și voluntar în campaniile sociale organizate de această formațiune. După doi ani și în calitate de membru activ. Încă de la început am considerat că menirea mea, ca și om, în strânsă legătură cu educația pe care am primit-o de la părinți, este să ajut și să mă implic în ajutorarea oamenilor simpli, neajutorați și săraci din Făgăraș. Comunitatea de romi de aici era dezbinată de forțele politice active la acel moment, lucru care se întâmplă și astăzi, dar în procent mult mai mic, dat fiind faptul că acești oameni au evoluat foarte mult din punct de vedere mental dar și socio-economic. Comunitatea de romi s-a dezvoltat, în ultimii 10 ani, datorită proiectelor europene implementate în cartierele locuite de aceștia. În acest moment romii locuiesc în cartierele Combinat, Galați, străzile 13 decembrie, Salcâmului și Negoiu 1 (Manotanța) și sunt în număr de cca. 6.500 de persoane.
Rep: Ești singurul din familie care s-a implicat în politică. Tu ai ieșit în fața reflectoarelor. De ce?
I. Androne: Eu m-am implicat în această activitate deoarece mi-a plăcut mereu să susțin cauze pierdute ale oamenilor de rând în fața autorităților care, de multe ori, sunt nepăsătoare și ignoră comunitatea romă. Sunt singurul din familie care activează la Partida Romilor, fratii mei desfășoară activități independente și nu au fost atrași de acest domeniu din motive obiective. Recunosc, la început a fost foarte greu pentru că m-am lovit de prejudecăți și mentalități aferente anilor 1800 ale oamenilor și chiar ale apropiaților. Am considerat mereu greșit și neconform cu realitatea zilelor noastre. Și în prezent mă lupt cu astfel de atitudini, însă îi înțeleg pe oameni, fiecare individ are dreptul să aibă opinii și sentimente în neconcordanță cu ale mele. Am dorit să mă implic deoarece îmi plac provocările și mă atrage faptul că am posibilitatea să lucrez cu oamenii, indiferent de mediul din care provin și indiferent de educația pe care, fără vina lor, au primit-o de-a lungul anilor. De asemenea cred și în continuare, fapt care mă motivează și astăzi, că persoanele de etnie romă fac parte dintr-un grup vulnerabil pe care statul roman are obligatia să-l sprijine la fel cum fac și celelalte state europene, unde aceștia s-au integrat perfect.
Rep: De ce crezi că romii sunt marginalizați să ce ar trebui făcut pentru ei
I. Androne: În Făgăraș romii au o imagine foarte proastă pentru că municipalitatea nu a reușit nici până în prezent să dezvolte programe socio-economice menite să combată excluziunea socială și sentimentul xenofob prezent în mentalitatea populației majoritare. De asemenea cred că anumite persoane care sunt considerate a fi romi, au un comportament nedemn, menit să deranjeze și să inducă un sentiment de ură din partea celorlalți. Un alt motiv se referă la faptul că foarte multe persoane din comunitatea romă depind de stat și în prezent, lucru care-i face vulnerabili în fața sărăciei și excluziunii sociale. Eu cred că sunt necesare proiecte și programe pentru comunitatea romă, cum ar fi înființarea de programe After School pentru copii romi la nivel local, nu din fonduri europene sau guvernamentale. Aceste centre trebuie finanțate din fonduri locale și coordonate de ONG-uri. Trebuie să se înființeze puncte farmaceutice în comunitățile de romi, în colaborare cu farmaciile locale, pentru a facilita accesul romilor la sistemul de sănătate și prevenție. Trebuie intabulate terenurile și locuințele unde își au domiciliul etnicii romi. Persoanele care nu au acte de identitate trebuie de asemenea sprijinite
Rep: În ultimii ani ai atras multe fonduri europene pentru comunitățile rome.
I. Androne: Activitatea mea în domeniul fondurilor europene a început în anul 2008, când am început să particip la cursuri specifice atragerii de fonduri pentru comunitățile de romi. Am mai multe proiecte implementate. În Făgăraș, prima activitate a avut loc între anii 2008 și 2009, când am reabilitat Școala Generală nr. 4 din cartierul Galați și grădinița aferenta. Am încheiat un protocol de colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Braşov, în vederea susţinerii unui recital cu ocazia sărbătoririi “Zilei Internaţionale a Romilor”, eveniment organizat în parteneriat cu Asociaţia Partida Romilor „Pro – Europa” în municipiul Făgăraş, în aprilie, 2009. Am organizat un eveniment caritabil “Spectacol de Crăciun”, în parteneriat cu Asociaţia Partida Romilor Pro-Europa Braşov în decembrie, 2010. De asemenea, în perioada 2011-2013, ca și parteneri ai proiectului “Drum spre civilizație”, finanțat de Fondul Român de Dezvoltare Socială, prin Banca Mondială, am asfaltat strada Prunului, din cartierul Galați. Am oferit și servicii de consiliere și orientare profesională pentru 250 de beneficiari din cartierul Galați. Între 2015 – 2016 am implementat proiectul “Legalizarea așezărilor cetățenilor de etnie romă din municipiul Făgăraș”. În cadrul acestui proiect am intabulat 100 de terenuri pe care locuiesc persoanele de etnie romă din Făgăraș. Iar în 2014 am reabilitat și dotat secția de Pediatrie a Spitalului Municipal Dr. Aurel Tulbure.
Rep: Știm că și în Țara Făgăraului ai obținut fonduri europene.
I. Androne: Da, așa este. În perioada 2014 – 2015 am implementat proiectul „Împreună pentru o viață mai bună”, desfășurat în comunele Jibert și Șoarș. Aici am înființat două centre de incluziune socială pentru persoanele de etnie romă. Am reușit calificarea profesională a 56 de persoane în meseriile de lucrător în construcții și agent de curățenie. Tot în cele două commune am înființat și un program After School. Am implementat un proiect și în Codlea, în perioada 2014 – 2015. Este vorba de “Legalizarea așezărilor cetățenilor de etnie romă din municipiul Codlea”. Aici am intabulat 145 de terenuri pe care locuiesc persoanele de etnie romă, am pus în posesie 145 de familii în ceea ce privește terenurile pe care aceștia locuiesc. Și în comuna Măieruș am implementat același proiect, aici am intabulat 150 de terenuri pe care locuiesc persoanele de etnie roma și am pus în posesie 150 de familii în ceea ce privește terenurile pe care aceștia locuiesc. De asemenea, în 2014 – 2016 am implementat proiectul “Educația, o cale spre viitor”, în comuna Șercaia. Aici am înfiinţat un centru de zi care să ofere servicii de asistenţă educațională integrată pentru un număr de 40 de copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 15 ani. Și am înființat un centru de incluziune socială cu atributii de consiliere ocupațională și sprijin, pe o perioadă de 7 ani, pentru persoanele de etnie romă, cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani. Am încercat să facilitez accesul legal la un loc de muncă, prin formarea profesională a 56 de beneficiari cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani. Suma totală atrasă de organizația noastră este de aproximativ 1.300,000 euro.
Rep: Ai avut și piedici în toți acești ani?
I. Androne: Am întâmpinat și destule piedici, începând de la Primăria Făgăraș până la comunitatea de romi în ansamblul ei. În acest moment colaborez foarte bine cu liderii Partidei Romilor din Făgăraș – Radu Biza, Ioan Stângaciu, Gozgar Stelian, Râpa Ioan, Konnerth Cristian sau Valentin Panazean. Acești oameni și mulți alții mă sprijină necondiționat de mulți ani și au contribuit pozitiv la proiectele pe care le-am implementat.
Rep: Ce planuri de viitor ai?
I. Androne: Îmi doresc ca Partida Romilor Făgăraș să aibă reprezentativitate în Consiliul Local Făgăraș. Acest lucru ar fi în premieră, ținând cont de faptul că noi, ca și organizație, nu am mai participat la alegeri locale și nu am solicitat sprijin în acest sens populației pe care o reprezentăm. Îmi doresc ca prim proiect, în viitorul apropiat, să intabulăm comunitatea de romi din cartierul Galați. De asemenea, am ca prioritate punerea în posesie, în calitate de proprietari, a locuitorilor din cartierele Combinat, Galați. Un alt proiect important – trebuie să încurajăm firmele care sunt și vor veni la Făgăraș să angajeze persoane de etnie romă, întrucât aceștia sunt serioși și munictori, însă le trebuie acordată puțină încredere. Consider că persoanele de etnie romă și comunitatea pe care aceștia o reprezintă trebuie să fie sprijinită în totalitate în dezvoltarea unor domenii, cum ar fi educație, locuire, sănătate și ocupare. Dacă noi reușim să implementăm măsuri în aceste direcții de dezvoltare, comunitatea de romi nu va mai fi marginazlizată și privită ca o paria a societății.
Rep: Crezi că prin proiectele pe care le faci poți schimba și mentalități?
I. Androne: Cred cu tărie că este foarte greu să schimbi mentalități, mai ales când vine vorba de comunitatea romă, iar aici mă refer la faptul că populația majoritară are un sentiment de neîncredere pentru comunitatea romă, iar sentimentul este reciproc. Acesta trebuie să reprezinte punctul de început al activității noastre viitoare, prin implementarea unor campanii de conștientizare a copiilor și adulților în ceea ce privește educația primită în familie. Discriminare împotriva celor mai săraci numiți gerenic “țigani”. De asemenea trebuie combătută discriminarea din școli și instituții publice locale, care este la un nivel alarmant, cu toții știm că “țiganii” stau în ultimele bănci la școală, cu toții știm că “țiganilor” li se vorbește cu dispreț și superioritate la un ghișeu al municipalității. Știm că părinții “îi amenință” pe copii că dacă nu sunt cuminți “o să-i dea la țigani”. Toate aceste realități își au rădăcina încă din copilărie și indiferent dacă un copil are o interacțiune negativă sau pozitivă cu o persoană de etnie romă acesta știe de mic că “țiganii” sunt hoți, răi sau needucați. Consider că persoanele de etnie romă fac parte din orașul nostru și trebuie tratați ca atare, indiferent dacă acest lucru place sau nu. Cum celelalte țări au reușit să integreze romii, la fel putem face și noi!
(Alina ROMAN)