Junior Oltul Făgăraș, în straie de sărbătoare! A împlinit doi ani de activitate


 


greavu petrecere
Au crescut, sunt mai frumoși, mai deștepți și, cu siguranță, pasionați de sportul rege!

Echipa Junior Oltul Făgăraș a împlinit, zilele trecute, 2 ani de activitate, iar sportivii împreună cu părinții lor, au ținut să sărbătorească evenimentul așa cum se cuvine: au organizat o petrecere surpriză celui care a creat acest proiect, George Greavu.

Zilele trecute am împlinit doi ani de când am pornit cu acest proiect. De fapt, m-am gândit să le fac eu o surpriză copiilor, așa că am invitat părinții lor să le fie adversari într-un meci deosebit: copii vs părinți. Părinții le-au fost alături tot timpul copiilor și au făcut și fac în continuare eforturi pentru ca tinerii să se bucure de fotbal și să fie prezenți la atrenamente și turnee, așa că am considerat că este frumos de această dată să le fie ei adversari. Bucuria și entuziasmul au fost imense de ambele părți. Dar plăcut surprins am fost și eu pentru că „vinovații“ părinți au organizat o petrecere surpriză (fusese și ziua mea) și le mulțumesc frumos. Îi mulțumesc, de asemenea, și celui care mă ajută în acest proiect, Gheorghe Pop“, povestește George Greavu, tânărul făgărășean care a pus bazele proiectului Junior Oltul Făgăraș.

greavu copii

În acest moment Junior Oltul Făgăraș are în componență 35 de copii, născuți între anii 2006 – 2010. Din acest an micii sportivi au participat și la competiții, astfel că grupa U7 (născuți în 2009) și U8 (născuți în 2008) au participat în februarie la unul din cele mai mari turnee indoor din România, Enjoy Sports Winter Cup 2016 Brasov. „Acesta a fost primul turneu din viața micilor fotbaliști. Grupa U7 s-a clasat pe locul IV din 20 de echipe participante și, pe lângă această clasare, ne-am întors și cu titlul de „cel mai bun portar al turneului“, prin Ricardo Gavirlas“.

Iar reușitele sportivilor de la Junior Oltul au continuat. În aprilie Grupa U7 a participat la un turneu de tradiție, Cupa Interstar Sibiu, acolo evoluția sportivilor a fost foarte bună și s-au întors cu medaliile de bronz și cu trofeul „Golgeterul turneului“, câștigat de Greavu Alexandru.

Încercăm să participăm cât mai des cu acești sopii la turnee pentru că din aceste jocuri au doar de câștigat și, mai mult decât atât, socializează și își clădesc prietenii cu alți copii de vârsta lor din alte orașe sau județe. Am invitat și vom invita și alte echipe de copii din zonă să ne viziteze pentru a disputa jocuri amicale. Înainte de performanțe trebuie să avem ca obiectiv dragostea lor pentru sport și pentru fotbal implicit, din acest motiv încerc ca antrenamentele să fie cât mai plăcute și ei să simtă o bucurie atunci când vin la teren. Dacă vin cu plăcere atunci unul dintre obiectivele cele mai importante este atins!“, mai spune George.

Bineînțg greavueles, planurile lor de viitor includ participarea la cât mai multe competiții de gen. „Iar pe perioada iernii sperăm să găsim înțelegere și sprijin pentru a ne desfășura activitatea în continuare într-una din sălile de sport din oraș. Lucrul cel mai important e să fim cu toții sănătoși și să ne bucurăm împreună de fotbal“.

Scriam despre George și dragostea lui pentru fotbal și într-una din edițiile trecute ale ziarului Făgăraș Expres. Pe lângă Junior Oltul Făgăraș, făgărășeanul a înființat, în 2012, și ASC Oltul Făgăraș pentru seniori.

Despre toate acestea citiți AICI

(Alina ROMAN)

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.