Pentru că avem multe de spus!

.

Juniorii C ai Clubului Sportiv Școlar Făgăraș, lideri în Campionatul Județean


fotbal cssDupă 6 etape de la începerea Campionatului Județean al Juniorilor C (copii născuți după 1 Ianuarie 2004), echipa Clubului Sportiv Școlar Făgăraș se situează pe locul 1 în seria I, cu 5 victorii și un rezultat de egalitate. Aceștia sunt îndrumați de antrenorul Greavu George și au o evoluție de apreciat, mai ales că în Făgăraș fotbalul trece printr-o perioadă nu tocmai plăcută.

,,Am început acest proiect în vara anului trecut, am acceptat această provocare și mă bucur tare că am făcut lucrul acesta pentru că am găsit copii extraordinari, de o calitate foarte bună și împreună am pornit în acest proiect. A fost o primă etapa a campionatului, etapă care a contat pentru calificarea la faza națională Elite. Deși nimeni nu ne credita cu vreo șansă, am ratat la mustață calificarea la faza națională și doar lipsa de încredere a copiilor a dus la o diferență de doar 3 puncte față de câștigătoarea seriei din care am făcut parte, Corona Brasov, astfel că am terminat prima parte a campionatului pe locul al II-lea. După această fază, campionatul județean s-a reorganizat și facem parte din seria 1, unde avem un parcurs foarte bun până acum, 5 victorii și un rezultat de egalitate este linia de clasament unde ocupăm locul 1. Am încredere în acești copii și sper ca la finalul campionatului să ne bucurăm împreună de locul 1. De asemenea mulțumesc domnului Director Opriș Dumitru pentru încrederea pe care mi-a acordat-o. Hai CSS Făgăraș!”, ne-a declarat George Greavu, antrenor CSS Făgăraș.

Lotul juniorilor C ai Clubului Sportiv Școlar este format din:

Portar: Ciolacu Andrei

Fundași: Moldoveanu Laurențiu, Motoc Ștefan, Jiga Flavius, Șofletea David, Farcaș Flavius, Vizoli Alexandru.

Mijlocași: Sasu Matei, Moldovan Horațiu, Frunză Adrian, Petre Raffaele, Barbărasă Radu, Comoroteanu Andrei.

Atacanți: Pelei Alexandru, Mohamoodieh Arash, Alexa Ionuț, Avram George, Șerb Davide

Antrenor : Greavu George




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *