Kilometrajul maşinilor second hand va putea fi verificat la RAR. Peste 2 ani!


Cei care cumpără mașini la mâna a doua din orice stat UE vor putea verifica oficial, peste doi ani, kilometrajul și istoricul mașinii. Registrul Auto Român va fi conectat la baza de date a tuturor instituțiilor similare din Europa. Doar pe baza seriei motorului, se va putea vedea întregul istoric al mașinii, indiferent prin câte țări europene a fost aceasta. În momentul de față, pe site-ul RAR, se poate verifica doar istoricul mașinilor rulate în România.

Dacă mașina a fost adusă dintr-o țară străină, kilometrajul acesteia nu poate fi verificat în prezent în mod oficial, iar mulți români au aflat, abia după ce au cumpărat o mașină rulată, că numărul de kilometri a fost dat înapoi.

Kilometrajul unei mașini second-hand a devenit unul din primele lucruri la care se uită românii, deoarece foarte mulți samsari au măsluit cifrele. De doi ani, Registrul Auto Român pune la dispoziție o aplicație gratuită de verificare a kilometrajului.

Cristian Bucur, șef departament emologări individuale RAR: Aceste valori ale kilometrajului reprezintă simple citiri. Legislația nu permite verificări suplimentare, vizavi de autenticitatea acestor valori. Acest lucru se va întâmpla in 2-3 ani, atunci când va deveni obligatoriu schimbul de informații la nivel UE.

Din 2023, RAR se va putea conecta la bazele de date ale instituțiilor similare din Europa. Până atunci, trebuie să fiți atenți la câteva detalii.

Cristian Bucur, Șef departament emologări individuale RAR: Un parcurs anual în România este undeva la 12-15.000, nu depășește 20.000 de kilometri pe an. Pe când în Germania, parcursul minim anual este undeva la 35-40.000 de kilometri. Asta înseamnă că foarte ușor putem să facem un calcul: 7 ani vechime ori 30.000 de km, mașina aceea are cel puțin 200.000 de kilometri rulați.

În Germania, potrivit Digi24, modificarea kilometrajului unei mașini este infracțiune. În România, acest lucru nu este reglementat concret în codul penal.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.