Localnicii folosesc deja podul de la Comăna pentru mersul pe jos. Pentru traficul auto mai e puțin de așteptat


Începute în toamna anului 2018, lucrările la noul pod de la Comăna, care trece peste râul Olt pe un drum judeţean, este aproape gata, astfel că în scurt timp va putea fi dat în folosinţă.
Primarul comunei, Viorel Grusea, a declarat pentru bzb.ro că „din 18 mai este programată începerea turnării asfaltului pe rampele podului. Apoi, mai trebuie instalate balustradele şi de făcut alte finisaje”.
După ce se vor încheia şi aceste lucrări, va putea fi deschis traficului auto, pentru că lucrările de consolidare a malurilor, care sunt acum în derulare, se pot face şi în condiţiile în care se circulă pe noul pod.
De altfel, acest pod este folosit de acum de pietoni, astfel locuitorii din Crihalma nu mai trebuie să facă un ocol de 37 kilometri pentru a ajunge în centrul comunei (Comăna de Jos), ci fac un drum de aproximativ 2 km.
Valoarea totală a lucrărilor este de 18,8 milioane de lei, inclusiv TVA. Noul pod are o lungime de 86,60 metri şi rampe de acces cu o lungime de 640 de metri. Lăţimea părţii carosabile este de 7,8 metri, iar cea a trotuarelor de un metru. Pe noul pod se va putea circula cu o viteză maximă de 60 km/h.
Vechiul pod peste râul Olt, care leagă satele Crihalma şi Comăna de Jos, era din lemn şi, în 30 iunie 2018 a fost luat de ape, asta după ce în luna martie a fost afectat grav de viituri.
De altfel, încă din luna martie a anului 2018, Consiliul Judeţean Braşov a pregătit documentaţia tehnică pentru construirea unui noi pod şi a început demersurile pentru finanţarea lucrărilor de la bugetul de stat, din fondurile alocate pentru combaterea efectelor inundaţiilor. În scurt timp, investiţia a fost preluată de Compania Naţională de Investiţii.




 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.