Pentru că avem multe de spus!

.

Au început lucrările de asfaltare la podul de la Comăna


Nu mai este mult până când podul de peste Olt din comuna Comăna va putea fi deschis traficului auto. Pietonii deja l-au trecut la pas  în ultimele zile.

Începute în toamna anului 2018, lucrările la noul pod, care trece peste râul Olt pe un drum judeţean, este aproape gata, astfel că în scurt timp va putea fi dat în folosinţă. Marți au început lucrările de asfaltare.

,,Ne apropiem de momentul în care vom inaugura podul de peste Olt, în zona Comana de Jos -Crihalma. E un moment pe care îl așteptăm cu toții! Astăzi (n.r. ieri) au început lucrările de asfaltare, care vor dura aproximativ o săptămâna! Mulțumim lui Dumnezeu ca ne-a ajutat! Mulțumim conducerii Consiliului Județean Brasov, conducerii Institutiei Prefectului din acea perioada si tuturor celor care au făcut demersuri ca aceasta lucrare sa fie în acest stadiu”, a declarat primarul comunei Comăna, Viorel Grusea.

vechiul pod dintre Comăna şi Crihalma

După finalizarea podului, locuitorii din Crihalma nu mai trebuie să facă un ocol de 37 kilometri pentru a ajunge în centrul comunei (Comăna de Jos), ci fac un drum de aproximativ 2 km.

Valoarea totală a lucrărilor este de 18,8 milioane de lei, inclusiv TVA. Noul pod are o lungime de 86,60 metri şi rampe de acces cu o lungime de 640 de metri. Lăţimea părţii carosabile este de 7,8 metri, iar cea a trotuarelor de un metru. Pe noul pod se va putea circula cu o viteză maximă de 60 km/h.
Vechiul pod peste râul Olt, care leagă satele Crihalma şi Comăna de Jos, era din lemn şi, în 30 iunie 2018 a fost luat de ape, asta după ce în luna martie a acelui an a fost afectat grav de viituri.




 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.