Lucian Cupu a participat la întâlnirea cu premierul Mihai Tudose


Pe 1 și 2 decembrie 2017, premierul României s-a aflat în zona Zărnești – Bran pentru discuții cu sindicaliștii din industria de apărare.

Lucian Cupu

La întâlnire au participat reprezentanți ai celor patru federații care fac parte din industria de apărare. Printre liderii de sindicat prezenți s-a numărat și făgărășeanul Lucian Cupu, președintele ,,Sindicatului Liber Niramonia Rompiro” – sindicat afiliat la Confederația națională sindicală ,,Cartel Alfa”.

,,La întâlnire discuțiile au vizat problemele cu care se confruntă industria de apărare, de la strategii de dezvoltare și salarizare și până la plata pe nucleu. Concret, despre Fabrica de Pulberi de la Făgăraș s-a discutat despre necesitatea angajării unor noi persoane de la anul, după ce fabrica își va relua activitatea, precum și despre continuarea programului investițional de aici. Părerea mea este că discuțiile avute cu premierul sunt deosebit de constructive; nu au mai fost întâlniri așa de fructuoase din anii 2000 din vremea lui Adrian Năstase. Înainte de a ajunge premier, dl. Mihai Tudose a fost Ministrul Economiei și, în primăvarea acestui an, a apucat să viziteze Fabrica de Pulberi, așa că era la curent cu situația de acolo”, a precizat liderul sindical Lucian Cupu.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.