Lucrările de consolidare a malurilor din comuna Recea au fost suspendate. Intervențiile vor fi reluate după revenirea echipei SEGA


În comuna Recea au început, la începutul verii, lucrările de consolidare a malurilor râurilor Dejani și Berivoi, după inundațiile din luna mai care au produs pagube la poduri și la anexele gospodărești.

Primarul Ioan Bărgăoanu a explicat că intervențiile au fost realizate împreună cu echipa SEGA Brașov, Filiala Făgăraș. „Pentru consolidarea malurilor am folosit bușteni și betoane, ulterior acoperite cu balast, iar albiile au fost adâncite pentru a preveni viitoare probleme. Pe râul Dejani s-a intervenit pe o lungime de aproximativ 1,5 km, atât în amonte, cât și în aval de podul de peste Vale”, a precizat edilul.

Ioan Bărgăoanu, primar comuna Recea

Deocamdată, lucrările au fost suspendate, întrucât echipa SEGA a fost solicitată pentru o altă intervenție. Primăria a anunțat că acestea vor fi reluate în intravilanul satelor Săvăstreni, Recea și Gura Văii, imediat ce echipa va reveni în comună.

Primăvara aceasta, comuna Recea a mai fost afectată de o furtună puternică ce a provocat pagube în mai multe gospodării, iar autoritățile locale spun că măsurile de consolidare sunt necesare pentru a preveni situații similare.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.