Pentru că avem multe de spus!

.

Mai mulți preșcolari din oraș au avut parte de o săptămână plină de activități


Peste 90 de copii de la Grădinița Pinochio din Combinat au avut parte de o săptămână plină de activități extrașcolare. Au participat la ateliere educaționale, s-au distrat la un loc de joacă, dar au și învățat despre istorie la Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat“. Totul a fost posibil datorită proiectului „Educația copiilor aparținând grupurilor vulnerabile“, derulat în luna septembrie de către Asociația Romilor din Făgăraș.

În cadrul acestui proiect reprezentanții Asociațiai Romilor și-au propus să promoveze mai multe acțiuni menite să combată fenomenul de discriminare din sistemele publice de învățământ și sănătate, la care sunt supuse grupurile vulnerabile din municipiul Făgăraș.  La toate aceste activități au participat și cadrele didactice ale instituției de învățământ, care s-au arătat încântate de tot sprijinul venit din partea Asociației Romilor.

Timp de o săptămână copiii s-au jucat cu jucării la un loc de joacă din oraș și au învățat să picteze. De asemenea, micuții, însoțiși de cadrele didactice din Grădinița Pinochio din Combinat au vizitat Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat“.

Proiectul „Educația copiilor aparținând grupurilor vulnerabile“ este implementat de Asociatia Romilor din Fagaras in cadrul Programului municipal pentru finanţarea nerambursabilă din bugetul propriu al UAT Fǎgǎraș a programelor, proiectelor şi acţiunilor pentru tineret pe anul 2019.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.