Pentru că avem multe de spus!

.

Mariana Câju: „Apreciez că este rea voință ca orice NIMENI să vină să își dea cu părerea despre spital“


Mariana Câju - președinte CA, dr. Mihaela Pandrea, manager interimar

Mariana Câju – președinte CA, dr. Mihaela Pandrea, manager interimar

O conferință de presă organizată de către conducerea Spitalului „Dr. Aurel Tulbure“ a avut loc luni, 26 august, în sala de ședințe a Primăriei Făgăraș. Președintele Consiliului de Administrație, Mariana Câju, și actualul manager interimar al instituției spitalicești, dr. Mihaela Pandrea, au ținut să prezinte investițiile care au fost realizate la spital, dar și cele în derulare și cele care vor urma, în detrimentul multor acuzații care au fost făcute în mediul online în ultimele săptămâni cu privire atât la starea actuală a spitalului, cât și a calității actului medical.

Acestea au declarat că vor exista schimbări în instituția spitalicească, vor fi schimbați șefi de secții, vor fi angajați și mai mulți medici, iar dotările cu echipamente vor continua. Acestea speră ca de anul viitor spitalul să ajungă la nivelul de „Spital de Urgență“.

„Spitalul are nevoie de stabilitate în perioada următoare“

Am constatat, în ultima perioadă, o efervescență pe rețelele de socializare, în legătură cu aspecte referitoare la Spitalul Municipal Făgăraș, fapt care m-a determinat, în calitate de președinte al CA al spitalului, să vin în fața dumneavoastră să fac câteva precizări. Am preluat acum 2 ani conducerea spitalului, ca urmare a desemnării mele, de către primarul municipiului Făgăraș. După o analiză, împreună cu primarul, am hotărât să preiau coordonarea unui proiect multianual, în legătură cu optimizarea și dezvoltarea infrastructurii medicale, precum și a creștererii calității actului medical. Eu am preluat spitalul atunci când, pe o rază de 80 de km, nu exista niciun computer tomograf. L-am adus la spitalul din Făgăraș la numai trei luni de la preluarea mandatului. Am preluat spitalul cu o pierdere de peste un milion de lei, iar în trei luni, la finalul lui 2017, l-am adus pe un excedent bugetar de 2,4 milioane de lei. Am introdus spitalul în programul național de Terapie Intensivă, fiind singurul spital municipal care este pe acest program. Cu ajutorul listelor de investiții am dotat aproape toate secțiile, banii au fost din excedentul bugetar. Dar, cel mai important, am realizat cea mai modernă sală de operație din județul Brașov, fluxul laminat, pentru a rămâne în programul național de endoprotezare în compartimentul de Ortopedie. Am obținut clasificarea parțială a Spitalului în Spital de urgență, urmând ca până la finalul acestui an să obținem clasificarea finală de Spital de Urgență. Am combătut flagelul acestei perioade, și anume, combaterea infecțiilor nozocomiale, prin aducerea a doi roboți, fapt pentru care am fost apreciați inclusiv de ministrul Sănătății“, a declarat Mariana Câju, președintele Consiliului de Administrație din cadrul Spitalului „Dr. Aurel Tulbure“.

Președintele Consiliului de Administrare a declarat că funcționarea spitalului aparține managerului, directorului medical și șefilor de secții, iar în ultima perioadă au existat păreri pro și contra cu privire la această componentă. Peste tot există mici disfuncționalități, declară Mariana Câju, dar de aici și până la a extrapola într-o chestiune de fond nu este decât rea voință și nu arată starea de fapt în care se află Spitalul din Făgăraș. „Spitalul are nevoie de stabilitate în perioada următoare și sperăm ca noua conducere să fie pe termen lung, nu doar pe un mandat“, a mai declarat aceasta.

De asemenea, Mariana Câju a declarat că toate aceste acuzații pe care diverși oameni le-au adus în ultima perioadă cu privire la spital au fost aduse atunci când ea nici nu s-a aflat în țară. „Invit pe oricine, chiar și pe acești NIMENI care vin și își dau cu părerea, să vină în spațiul public și, într-o maximă transparență, voi răspunde oricărei întrebări“, a mai declarat aceasta.

Investiții importante la spital

Președintele Consiliului de Administrație a mai adus în discuție și proiectele câștigate de către spital. Printre acestea câștigarea proiectului Ambulatoriu, fonduri europene – 2,3 milioane de euro, care va funcționa în locul actualei Pediatrii. Aceasta din urmă va fi mutată în corpul principal, acolo unde au început și lucrările de renovare. „Va rezulta o Policlinică modernă – Ambulatoriul, în următorii doi ani, va avea sediul în vechea Pediatrie. Aceasta, în următoarele luni, va fi mutată în corpul principal al spitalului, iar lucrările au și început. Vom dezvolta Dializa, secția de Terapie Intensivă. Vom dota, din excedentul bugetar al spitalului, celelalte trei săli ale spitalului, astfel încât nimeni din județul Brașov să nu aibă o sală de operație mai performantă cum vor fi cele de la Făgăraș! Spitalul va fi transformat în spital de urgență, un lucru extrem de important! În primul rând ne preocupă pacientul la Spitalul Municipal, tocmai de aceea am numit-o manager interimar pe dr. Mihaela Pandrea. Precizez că nu dorim ca Mihaela Pandrea să ocupe această funcție doar pe 6 luni, cât este interimatul, ci pe termen foarte lung“, a mai spus aceasta.

dr. Mihaela Pandrea: „Vom schimba șefii de secții“

Actualul manager interimar al spitalului a ținut să declare că proiectele începute vor continua la spital, iar aceasta se va ocupa îndeosebi de actul medical, pacienți, medici și asistente. „Pentru ca spitalul să devină Spital de Urgență am fost nevoită să plec din localitate la un curs de specializare timp de 6 luni. Aș vrea, în cel mai scurt timp, să fac o schimbare în secțiile din spital, să schimb șefii de secție, să dau un impuls medicilor noi. Ne preocupă cel mai mult pacientul, iar dacă cineva va avea o problemă sau reclamație rog să vină la mine personal,răspund la telefon 24/24. De asemenea, vom scoate posturi la concurs pentru medici tineri în compartimente deficitare – Cardiologia, Urgențele, ATI. Au fost zile și săptămâni în care la Urgențe nu a fost medic, tocmai din acest motiv vom scoate la concurs. Vom extinde și Dializa, mai ales că mulți pacienți, inclusiv din alte orașe, se adresează secției noastre de Dializă. Acum nici nu mai avem locuri libere la Dializă, dar prin extinderea ei se va face loc pentru toți pacienții. Personalul medical este pregătit pentru a face față provocărilor. Și aici mă refer și la faptul că spitalul va deveni de urgență! Cât timp am fost director medical m-am preocupat de aducerea unor roboți de sterilizare a spitalului, tocmai pentru a reduce infecțiile nozocomiale sau a nu mai fi deloc“, a declarat și dr. Mihaela Pandrea, actualul manger interimar al Spitalului „Dr. Aurel Tulbure“ Făgăraș.

La ora actuală infecții nozocomiale nu mai sunt în spital, iar acești roboți au fost puși la dispoziția tuturor secțiilor din spital. Tocmai din acest motiv, în perioada următoare se vor face controale în toate secțiile spitalului pentru a vedea dacă acea comisie de specialitate, care dispune unde acești roboți trebuie folosiți și în ce perioade, au folosit roboții la capacitate maximă!

SPITAL 003

SPITAL 012

SPITAL 018

SPITAL 025

SPITAL 062

SPITAL 068

SPITAL 174

SPITAL 113

SPITAL 171




One thought on “Mariana Câju: „Apreciez că este rea voință ca orice NIMENI să vină să își dea cu părerea despre spital“

  1. Motoc Cristina

    D-na Caju cum va permiteti sa spuneti despre un parlamentar (votat de foarte multi romani) ca este” un orice nimeni”Dvs. ati fost pusa in aceasta functie de catre primar.Pe ce criterii? CT l-a adus in Fagaras dl. Bica.Era stiut acest lucru inainte de a fi numita dvs. la CA al spitalului.Nu va mai arogati atatea realizari pentru ca mai sunt si fagaraseni care cunosc adevarul despre spital(cu bune, cu rele) si despre atmosfera de tensiune pe care o creati in spital.Toata povestea cu demisia d-nei Tamboiu a fost sa loveasca in USR (asa a crezut dl. primar), dar ghinion- n-a reusit.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.